Presedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul aniversarii Zilei Aviatiei Romane si a Fortelor Aeriene.

"Sarbatorirea «Zilei Aviatiei Romane si a Fortelor Aeriene», aflate sub patronajul Sfantului Proroc Ilie Tesviteanul, are, in acest an al Centenarului, o incarcatura simbolica suplimentara. Este cel mai potrivit prilej de a exprima pretuirea si recunostinta fata de toti cei care, de-a lungul istoriei, au slujit Aripile Romanesti cu daruire si abnegatie.

Fortele Aeriene romane au evoluat permanent in ultimii 125 de ani, iar contributia lor la reusitele Armatei noastre a fost majora, fie ca ne referim la cele doua Razboaie Mondiale ori la actiunile intreprinse in teatrele de operatii sub egida NATO, ONU, OSCE si UE, dupa sfarsitul Razboiului Rece.

Modernizarea Fortelor Aeriene romane este un proces esential, care a cunoscut rezultate importante in ultima perioada, in concordanta cu deciziile NATO. Acest demers trebuie continuat pentru ca priveste o componenta semnificativa a consolidarii posturii de aparare a tarii noastre.

Tot astazi, ii onoram si pe toti oamenii de stiinta care, prin inventivitate si spirit creator, au plasat aeronautica romaneasca in avangarda gandirii si practicii europene si mondiale a constructiei aparatelor de zbor.

Adresez, de asemenea, multumiri tuturor celor care activeaza in aviatia civila si militara care au contribuit, cu succes, prin altruismul si profesionalismul lor, la protejarea spatiului aerian, la operatiile de salvare - evacuare si la alte interventii de urgenta.

Ii incurajez pe toti cei care au transformat zborul si apararea spatiului aerian al Romaniei intr-o adevarata profesiune de credinta sa-si continue pregatirea pentru a-si putea indeplini la cele mai inalte standarde sarcinile asumate.

La multi ani tuturor aviatorilor romani si membrilor Fortelor Aeriene romane!", a transmis seful statului.

Citeste si:
Mesajul divinității pentru tine în acest an, în funcție de luna în...
Mesajul divinității pentru...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.