Senatoarea PNL de Timis, Alina Gorghiu, a declarat joi, la Timisoara, referindu-se la oferta USR ca Laura Codruta Kovesi sa se inscrie in aceasta formatiune, ca un astfel de demers "ajuta doar PSD in dezbaterea interna si externa pe care si-a propus-o" si a transmis conducerii USR "sa nu devina cinica".

"Ii cer conducerii USR sa nu devina cinica. Punctele politice nu se castiga prin numere de magie politica, ce dureaza maxim cinci minute. Invitatia facuta Laurei Codruta Kovesi de a adera la USR, la doua ore dupa ce aceasta a spus ca doreste sa ramana magistrat, precum si modul in care oferta a fost retrasa in urmatoarele 48 de ore, imi arata ca este vorba despre un demers politicianist, o cautare de puncte obtinute pe seama altora, in acest caz, pe seama Laurei Codruta Kovesi", a afirmat Alina Gorghiu.

Conform senatorului liberal, un astfel de mesaj lansat in spatiul public se pliaza perfect pe linia credibilizarii mesajelor PSD+ALDE, "care au avut o reala obsesie in a o demite pe Kovesi".

"Le dau un sfat legat de moderatie si prudenta: cu astfel de initiative, chiar si doar la nivel declarativ, ajuta doar PSD in dezbaterea interna si externa pe care si-a propus-o. Ca atare, nu este loc de genul acesta de incidente in strategia pe care Dreapta ar trebui sa si-o propuna (...) in realizarea coagularii Dreptei pentru alegerile din 2019, iar eu cred ca timpul nu este inca pierdut"
, a conchis Alina Gorghiu.

Gorghiu, catre Toader: Ii cer sa deruleze un proces echidistant

Senatorul PNL Alina Gorghiu i-a solicitat joi, la Timisoara, ministrului Justitiei, Tudorel Toader, sa fie echidistant si echitabil in selectia viitorului sef al DNA si a indemnat cat mai multi procurori sa candideze la aceasta functie.

"Ii cer sa deruleze un proces echidistant si echitabil in selectia noului procuror-sef al DNA si incurajez toti procurorii care indeplinesc conditiile legale pentru a concura la acest post, sa se inscrie in competitie. Astfel, ii va fi destul de dificil lui Tudorel Toader sa selecteze din joben exclusiv optiunea sa si a domnului Dragnea", a afirmat, intr-o conferinta de presa, Alina Gorghiu.

Ea si-a exprimat convingerea ca procesul de selectie a succesorul Laurei Codruta Kovesi va fi "ultima sansa" pentru ministrul Toader sa repare imaginea sistemului de Justitie, pe care a deteriorat-o cu pozitionarile sale publice, cu toate propunerile pe care l-a facut la nivelul ministerului, scrie Agerpres.

"Mai ales acum, cand cred ca Liviu Dragnea este disperat de situatia juridica personala, nu-l va tine mult in guvern (pe Tudorel Toader - n.r.), pentru ca nu mai prea este util. Asta, dupa ce legile Justitiei au fost trimise catre Curtea Constitutionala a Romaniei si Tudorel Toader s-a ferit sa se implice in elaborarea si modificarea lor"
, a punctat senatorul liberal.

Citeste si:
VIDEO Laura Codruţa Kovesi, întrebată dacă va candida la prezidenţiale
 VIDEO Laura Codruţa Kovesi,...

Gorghiu s-a declarat convinsa ca Romania are procurori cu o cariera profesionala integra, buni profesionisti, fara controverse in istoricul profesional, cu succese profesionale si care nu au prietenii politice si care ar putea indeplini functia de sef al DNA.

Referitor la situatia Laurei Codruta Kovesi, liberala a mentionat ca a luat act de decizia acesteia de a continua cariera exclusiv de magistrat si de faptul ca, la nivelul Parchetului General, s-a gasit o formula astfel incat sa fie valorificata expertiza pe care aceasta o are in domeniu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.