"Presedintele a respectat o decizie a Curtii Constitutionale, un lucru normal. Dincolo de asta insa lucrurile sunt mult mai grave si contextual este mult mai grav. In momentul de fata este fundamental necesar ca Romania sa organizeze referendumul pe Justitie, initiativa cetateneasca 'Fara penali in functii publice', pe care USR-ul o sustine cu toate resursele. Trebuie sa devina o prevedere constitutionala pentru ca Romania a ajuns aici avand penali in functii publice", a precizat Barna, potrivit Agerpres.
El a adaugat ca decizia presedintelui Iohannis este una conjuncturala, care arata "cat de profunda este problema".
"Decizia aceasta, care este decizie conjuncturala, arata cat de profunda este problema. Avem de un an si jumatate cetateni in strada, avem proteste aproape continue in societatea romaneasca si de fapt subiectul real este ce fel de tara trebuie sa fie Romania din punct de vedere al Justitiei. Exista o tensiune in societate si de aceea noi consideram necesara obligativitatea organizarii referendumului pe Justitie, pentru ca cetatenii trebuie sa se exprime ei, din acest moment, daca vrem un stat infractional pe care ni-l propun domnii Dragnea si Tariceanu, sau vrem un stat in care democratia si domnia legii sa continue sa existe", a sustinut Barna.
Presedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de revocare a Laurei Codruta Kovesi din functia de procuror-sef al DNA.
"In executarea deciziei Curtii Constitutionale nr. 358/2018, presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a semnat, astazi, decretul de revocare a doamnei Laura Codruta Kovesi din functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie", a anuntat purtatorul de cuvant al sefului statului, Madalina Dobrovolschi.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro