El a aratat ca PNL va cere si CCR sa amane dezbaterea sesizarii de neconstitutionalitate in cazul Codului de procedura penala.
"Astazi, Biroul Executiv al PNL a luat decizia de a remite catre presedintii celor doua Camere o scrisoare in care solicitam suspendarea dezbaterilor la Codul penal pana cand Comisia de la Venetia se va pronunta asupra modificarilor propuse. De asemenea, am luat decizia de a trimite o scrisoare si catre CCR pentru a amana dezbaterea sesizarii de neconstitutionalitate inaintate de Opozitie contra proiectului de lege privind Codul de procedura penala, aceasta amanare o solicitam pana la adoptarea unui punct de vedere de catre Comisia de la Venetia care, conform informatiilor noastre, urmeaza sa se intruneasca in plen la inceputul lunii septembrie. Ca atare, nu credem ca exista vreun temei serios pentru a argumenta urgenta atat in ceea ce priveste dezbaterea si adoptarea Codului penal, cat si in ceea ce priveste analiza sesizarii noastre contra Codului de procedura penala si contra legilor Justitiei. (...) In cursul zilei de maine vom trimite scrisori catre presedintii celor doua Camere si scrisoarea catre CCR", a spus Orban, la finalul sedintei Biroului Executiv al PNL.
El a subliniat ca liberalii se vor opune propunerilor care afecteaza lupta contra coruptiei si a infractionalitatii, aratand ca in cazul in care astfel de propuneri vor fi adoptate le vor ataca la CCR, informeaza Agerpres.
"PSD este complet surd fata de orice punct de vedere exprimat de orice expert in acest domeniu sau de orice organism care ar putea sa formuleze un punct de vedere pertinent privitor in general nu numai la definirea abuzului in serviciu, ci si la definirea altor infractiuni, la pedepsele aplicabile diferitelor infractiuni, de asemenea, la modificarile Codului de procedura penala. (...) Noi am luat decizia sa ne sustinem punctele de vedere, sa incercam sa sustinem amendamentele din partea corpului profesional, de asemenea, sa votam impotriva acelor propuneri de modificare pe care le consideram daunatoare in mersul Justitiei in Romania, sa pregatim atacul la CCR exact cum am atacat si Codul de procedura penala in cazul in care vor fi trecute articole pe care noi le consideram neconstitutionale", a afirmat Orban.
Ciolacu: Vrem sa aratam romanilor ce s-a intamplat peste noapte la Guv
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 23 februarie – 1 martie 2026: decizii inspirate și ajustări...
Sursa: garbo.ro
-
Accident grav în halfpipe la JO 2026: Finley Melville Ives, scos pe targă...
Sursa: kudika.ro