Presedintele Partidului National Liberal, Ludovic Orban, a subliniat marti seara ca mitingul din Piata Victoriei, la care au participat peste o suta de persoane, nu a fost organizat de catre PNL, dar ca reprezentatii acestei formatiuni au fost prezenti acolo pentru a-si manifesta solidaritatea si respectul fata de cei care au manifestat de-a lungul timpului.

"Dati-mi voie sa dejoc manipularea facuta pe unele televiziuni care au prezentat ceea ce s-a intamplat in Piata Victoriei ca pe un miting al Partidului National Liberal. Vreau sa informez telespectatorii care ne urmaresc ca nu am organizat niciun miting, am decis ca deputatii si senatorii PNL, alaturi de membrii conducerii partidului, care nu sunt parlamentari, alaturi de consilierii generali, locali din Bucuresti si de presedintii de sectoare, am decis sa fim in Piata Victoriei fara sa facem niciun fel de organizare a vreunui eveniment, pentru a ne manifesta solidaritatea", a precizat liderul PNL, la Realitatea TV.

Orban a adaugat ca prezenta celor aproximativ 80 de parlamentari ai PNL a constituit un "minim semn de respect" fata de cei care au manifestat de-a lungul timpului in Piata Victoriei, scrie Agerpres.

"Am rezistat in ploaie si am transmis un mesaj foarte simplu, ca respectam toti oamenii care dupa Ordonanta 13 au iesit in strada si si-au manifestat pasnic, civilizat, inteligent opozitia fata de ceea ce face regimul Dragnea in Romania. Ne-am manifestat gratitudinea fata de ei si am transmis un mesaj, ca vom continua lupta pana la capat pentru Romania si ca pot sa conteze pe noi. (...) Cei mai multi dintre ei (protestatari, n.r.) au manifestat fara sa aiba un interes personal, facand sacrificii, stand in frig, in ploaie, in vant, numai ca sa sustina niste idei, niste valori si niste principii si cred ca merita sa ne scoatem palaria in fata acestor oameni onesti care vor binele Romaniei si care, speram noi, vor reusi sa dea alaturi de noi un curs normal si firesc Romaniei"
, a adaugat Orban.

Peste o suta de persoane au protestat marti seara in Piata Victoriei, iar lor li s-au alaturat presedintele PNL, Ludovic Orban, si mai multi parlamentari liberali, intre care Raluca Turcan, Mara Mares, Robert Sighiartau.

Protestatarii au cerut in strada demisia Guvernului si a lui Dragnea

Protestatarii care au manifestat in strada marti seara, in Bucuresti si in tara, au cerut in continuare demisia Guvernului condus de premierul Viorica Dancila si a presedintelui PSD si al Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea.

Peste o suta de persoane au protestat marti seara in Piata Victoriei, iar lor li s-au alaturat presedintele PNL, Ludovic Orban, si mai multi parlamentari liberali, intre care Raluca Turcan, Mara Mares, Robert Sighiartau.

Protestatarii au fluturat steaguri tricolore si au strigat: "Demisia", "PSD - ciuma rosie", "PSD - de maine nu mai e". Ei au afisat si un banner cu mesajul: "Luptam pana la capat pentru Romania".

Citeste si:
Ludovic Orban a anunțat primul termen la Curtea de Apel în procesul...
Ludovic Orban a anunțat...

Liderul liberalilor, Ludovic Orban, a spus ca i-a indemnat pe simpatizantii PNL sa sprijine pasnic, miercuri, prin prezenta in Parcul Izvor, motiunea de cenzura si sa transmita "un mesaj de alarma catre parlamentarii majoritatii care se agata de Dragnea".

La Sibiu, peste 2.000 de protestatari au marsaluit peste 12 kilometri prin municipiul resedinta, cerand demisia Guvernului si a lui Liviu Dragnea.

Coloana de manifestanti a strabatut centrul istoric, principalele bulevarde, trecand si prin fata casei presedintelui Klaus Iohannis.

Majoritatea protestarilor antiguvernamentali au venit cu steaguri, fiind liberali din tot judetul, insotiti de primarii lor.

Protestul antiguvernamental va continua si miercuri seara la Sibiu

La Cluj-Napoca, peste 100 de persoane au protestat si marti in centrul municipiului, impotriva Guvernului, cerand demisia premierului Dancila si a liderului PSD, presedinte al Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea.
Citeste si:
Profesorii protestează în Piața Victoriei. Principalele...
Profesorii protestează în...

Manifestantii s-au adunat in jurul orei 19,00 ii Piata Unirii din Cluj-Napoca, unde in urma cu cateva zile au fost montate mai multe corturi in care unii dintre fac un "protest permanent". Cei care au dorit sa isi transmita mesajele au vorbit la un megafon, multimea scandand din timp in timp lozinci antiguvernamentale precum: "Nu vrem sa fim condusi de hoti".

Protestatarii au suflat in vuvuzele, facand zgomot, au purtat steaguri tricolore si diverse pancarte, de asemenea, cu mesaje prin care cereau demisia guvernului.

Contrar obiceiului din fiecare zi al manifestatiilor care au avut loc luna aceasta, oamenii nu au mai pornit in mars pe strazile orasului si au ramas in centru pana in jurul orei 21,00.

La Iasi, aproximativ 50 de persoane au protestat in centrul orasului, cerand demisia Guvernului si a liderului PSD, Liviu Dragnea. Totodata, manifestantii au protestat si impotriva modificarii in Parlament a Codurilor penale.

Citeste si:
Al doilea tur al alegerilor prezidențiale ar putea avea loc odată...
Al doilea tur al alegerilor...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.