Presedintele USR, Dan Barna, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Drapelului National.

"Azi e Ziua Drapelului National!

Atunci cand, in plina revolutie pasoptista, mana aceea de oameni care au facut Romania au arborat pentru prima data steagul Romaniei in culorile albastru-galben-rosu, s-a nascut nu doar un simbol pentru toti romanii, dar si unul din acele elemente care au marcat definitiv constiinta noastra colectiva.

La 100 de ani de la Marea Unire si la 160 de ani de la revolutia pasoptista, suntem din nou intr-un moment de cumpana pentru istoria noastra. Cu drapelul in fata, romanii, deopotriva cei din Romania si din Republica Moldova, isi apara in strada valorile si constiinta impotriva incercarii unor forte care incearca sa deturneze parcursul nostru firesc – unul democratic si european.

E cum nu se poate mai trist faptul ca aceste forte vin preponderent dinspre cei pe care romanii i-au investit cu increderea ca le pot face viata mai buna. Si poate ca nu e deloc intamplator insusi faptul ca ziua drapelului vine, astazi, cu o zi inainte de un moment decisiv pentru istoria contemporana a romanilor, o zi in care chemam romanii sa ne sprijine in lupta impotriva unui guvern si a unei majoritati parlamentare toxice si care nu au niciun pic de respect pentru romani si pentru simbolurile lor.

Cu drapelul in fata, vom protesta si maine, in fata Parlamentului, pentru a opri Guvernul Dancila si pe Liviu Dragnea sa confiste viitorul Romaniei si al romanilor", a scris Dan Barna pe Facebook.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.