Politica22 Iunie 201802:13

Lectura de 2 minute

Gabriela Firea declara ca orice roman trebuie sa beneficieze de prezumtia de nevinovatie pana la o decizie definitiva si mentioneaza ca "partidul trece prin momente dificile".

Gabriela Firea subliniaza, intr-un comunicat remis joi Agerpres, ca PSD "va rezista tuturor presiunilor".

"Partidul trece prin momente dificile. Asa cum am facut si in alte momente grele, eu si colegii mei vom lua cele mai bune decizii. Partidul Social Democrat va rezista tuturor presiunilor, isi va duce la capat mandatul incredintat de romani si va pune in aplicare Programul de Guvernare. De prezumtia de nevinovatie trebuie sa beneficieze orice roman, pana la o decizie definitiva. In ciuda tuturor presiunilor, PSD va merge inainte pentru ca avem o datorie fata de toti romanii. Deciziile trebuie sa le luam noi, in interiorul partidului, si sa nu fie fortate din exterior", declara Firea in comunicatul citat.

Presedintele PSD Bucuresti sustine ca este "un om de echipa" si considera ca adversarii PSD si vor intensifica atacurile si vor incerca sa profite politic.

"Am fost si raman un om de echipa. Acum se simte miros de 'sange politic'. Unii, din afara echipei noastre, si care in mod evident ne sunt adversari, isi vor intensifica atacurile si ne vor lovi. Vor incerca sa profite politic. Depinde doar de noi cum vom sti sa gestionam acest moment: cu gandul la cei care ne-au votat sa aducem o viata mai buna romanilor si constienti de datoria noastra fata de echipa careia ii datoram onestitate, solidaritate, calm. Niciodata nu voi vorbi din afara unei echipe in care am intrat de bunavoie. Ar fi un gest de lasitate. Stiam de la inceput ca vor fi momente de succes in politica, dar si ore care ne vor testa caracterul. 'Caracterul unui om nu se arata in momentele de confort, ci in cele de schimbari si controverse', spunea Martin Luther King Jr", sustine Gabriela Firea.

Citeste si:
CTP: Ce campanie sa mai faca Firea? A castigat!
CTP, despre candidatura...

Aceasta mentioneaza ca au fost momente cand "PSD si-a devorat liderii" iar acestea au fost ulterior decontate de partid.

"Am dispret pentru cei care se gandesc doar la cariera si imaginea lor, parasind la greu familia din care fac parte. Au fost momente in care PSD si-a devorat liderii, prin jocuri de culise si nopti ale cutitelor lungi. Momente pe care, ulterior, partidul le-a decontat. E lucru dovedit, romanii nu empatizeaza cu tradatorii, sforarii si intrigantii. Suntem in an Centenar. Impreuna trebuie sa ne gandim mai mult la ceea ce ne uneste, decat la ceea ce ne dezbina", conchide Gabriela Firea.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.