"Salutam declaratia presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, care a inteles, din decizia CCR, ceea ce am inteles si noi. Ca tara se afla intr-un moment de cotitura pentru ca un singur om, un penal, Liviu Dragnea, vrea sa fie mai puternic decat este", a scris Barna, marti, pe Facebook.
Potrivit acestuia, lupta anticoruptie trebuie sa continue cu la fel de multa vigoare.
"Credem ca procurorii trebuie sa fie independenti, nu subordonati politic. Credem ca presedintele trebuie sa aiba atributiile pe care i le da Constitutia, nu unele ciuntite de o Curte Constitutionala partizana si un ministru al Justitiei numit politic, si nu ales de cetatenii Romaniei. Credem ca avem nevoie de mecanisme constitutionale care ne garanteaza ca nu ne indepartam de democratie si ca penalii nu vor ajunge la conducerea statului", a adaugat Barna.
El a amintit ca USR declanseaza, miercuri, o dezbatere nationala despre revizuirea Constitutiei, la care invita toate partidele politice, experti independenti si profesionisti din sistemul de Justitie.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro