Politica 9 Iunie 2018 13:54 de Clara Vacaru
Presedintele PNL, Ludovic Orban, sustine ca mitingul organizat sambata de social-democrati "este o actiune profund nedemocratica de intimidare a Opozitiei, a magistratilor, a oamenilor liberi, a functionarilor si angajatilor din sistemul public care nu raspund la comenzile politice".

"Este limpede pentru orice om cu bun simt. Nu poti sa faci miting contra abuzurilor atunci cand esti la putere. Abuzurile nu pot fi comise decat de cei care detin puterea. Nu poti sa faci miting ca sa protestezi impotriva ta. Ratiunile acestui miting sunt altele. In primul rand, alegerea locului de manifestatie arata intentia clara de a confisca locul simbolic in care protesteaza de un an si jumatate cei care sunt impotriva PSD. Aduceti-va aminte ca Firea a mai incercat o data sa confiste locul de manifestatie, inventand un targ de Craciun. In al doilea rand, sa remarcam faptul ca data a fost aleasa la o zi dupa ce ar fi trebuit ca instanta sa dea verdictul in dosarul lui Dragnea. Deci, scopul de a pune presiune pe judecatorii care trebuie sa ia decizia este evident. In al treilea rand, mitingul este organizat dupa decizia CCR, cu obiectivul de a pune presiune pe presedintele Romaniei. In al patrulea rand, mitingul este organizat inaintea anuntatei motiuni de cenzura a PNL si urmareste sa bage frica in oasele oricarui parlamentar din majoritate care ar intentiona sa voteze in favoarea motiunii. In concluzie, acest miting este o actiune profund nedemocratica de intimidare a opozitiei, a magistratilor, a oamenilor liberi, a functionarilor si angajatilor din sistemul public care nu raspund la comenzile politice, a jurnalistilor care isi permit sa critice PSD, a oricarui roman care nu accepta sa fie sluga vechilului sef", a scris Orban, sambata, pe Facebook.

El spune insa ca "ce e val ca valul trece".

"Nu va lasati impresionati de multimea adunata cu arcanul si pe care comunistoizii din jurul lui Dragnea incearca sa o foloseasca pe post de amenintare psihologica la adresa noastra. Ei vor fi in piata o zi. In rest, Piata Victoriei si victoria ramane a noastra", a mai scris Ludovic Orban.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.