Politica 3 Iunie 2018 20:46
Presedintele PNL, Ludovic Orban, a anuntat duminica, la Medias, ca il va sustine pe presedintele Klaus Iohannis in decizia pe care o va lua privind sefa Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi, insa precizeaza ca hotararea Curtii Constitutionale nu este opozabila presedintelui.

"PNL este alaturi de presedintele Romaniei. Suntem convinsi ca presedintele va lua deciziile cele mai bune pentru Romania. Am spus din capul locului ca nu este nicio prevedere constitutionala prin care Curtea Constitutionala..., de fapt o majoritate politica din Curtea Constitutionala nu poate sa dea un ordin presedintelui. Presedintele este detinatorul de putere cel mai legitim din Romania, este omul care are in spate jumatate plus unu din voturile cetatenilor si nu poate fi, conform Constitutiei, fortat de Constitutia Romaniei sa faca sau sa nu faca nimic din ceea ce este prevazut in atributiile sale constitutionale. Decizia Curtii, in opinia mea, nu ii este opozabila. Curtea nu poate sa forteze presedintele sa faca nimic", a afirmat Orban intr-o conferinta de presa.

Intrebat daca PNL il va sustine pe Klaus Iohannis si in cazul in care o va revoca din functie pe Kovesi, Orban a raspuns: "Sa lasam timpul sa curga. Presedintele va anunta public dupa publicarea motivarilor."

Ludovic Orban a precizat ca a incetat sa mai analizeze decizia CCR, "pentru a nu le da idei" celor din PSD, scrie Agerpres.

"Am sistat orice analiza si mai ales reactie posibila pe care o avem noi la dispozitie, ca sa nu le dau idei astora. Am vazut ca Iordache scrie motivatia pentru majoritatea politica PSD-ALDE din Curtea Constitutionala. Sa nu le dam idei. Sa-i lasam sa faca motivarea si pe urma vom anunta public ce facem", a mai spus Orban.

Liberalii vor cere sprijinul si social-democratilor pentru motiunea de cenzura

"Noi solicitam sustinerea motiunii de cenzura a PNL de catre orice partid politic, grup parlamentar sau parlamentar individual care mai are o urma de bun simt si de constiinta si de dragoste fata de Romania si care intelege ca drumul pe care Dragnea si camarila lui duc Romania este un drum care duce spre nicaieri. Cerem acum la toti, indiferent cum se cheama, carei grupari apartin, inclusiv individual parlamentarilor din PSD le vom cere sustinerea in cazul in care vor avea curajul sa o faca", a declarat Orban intr-o conferinta de presa.
Citeste si:
Președintele Iohannis, despre majorarea pensiilor cu 11%: „Trebuie...
Președintele Iohannis, despre...

Ludovic Orban s-a aflat duminica in municipiul Medias, cu ocazia zilelor acestui oras condus de primarul liberal Gheorghe Roman.

Recent, Orban afirma ca nu s-a stabilit data la care va fi depusa motiunea de cenzura.

"O vom depune atunci cand vom avea convingerea ca avem maximum de sanse", arata liderul PNL.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.