Politica 14 Mai 2018 17:12
Uniunea Salvati Romania a depus o solicitare pentru audierea directorului Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), Csaba Asztalos, in Comisia pentru egalitatea de sanse intre femei si barbati din Parlament, se arata intr-un comunicat.

"USR considera ca este necesar ca seful CNCD sa prezinte explicatii despre procedurile institutionale si criteriile dupa care au fost solutionate cazurile care au facut obiectul unor dezbateri publice in ultima perioada. Cel mai recent dintre aceste cazuri este cel al amendarii presedintelui Romaniei Klaus Iohannis pentru folosirea cuvantului 'penali' in descrierea politicienilor care au probleme cu justitia", mentioneaza sursa citata.

“Domnul Asztalos trebuie sa ii convinga pe membrii comisiei ca deciziile CNCD pe anumite spete nu au fost influentate politic. Avand in vedere ultimele pronuntari ale CNCD, opinia publica ar putea concluziona ca aceasta institutie a devenit instrumentul de cenzura al PSD. De aceea consideram ca este necesar sa auzim care sunt procedurile institutionale dupa care sunt solutionate cazurile”, a declarat deputatul USR Iulian Bulai, vicepresedinte al Comisiei pentru egalitatea de sanse intre femei si barbati.

USR reaminteste ca in cazul premierului Vioricai Dancila, CNCD a concluzionat ca nu a discriminat un grup social cand a folosit in mod peiorativ cuvantul ”autisti”, in timp ce senatorul Serban Nicolae a primit un simplu avertisment dupa ce a spus ca are poze cu deputata Cosette Chichirau in ipostaze intime.

"In schimb, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a fost sanctionat pentru ca a comparat coafura doamnei Dancila cu parul pavianului cu mantie, caz in care institutia s-a autosesizat. Prin comparatie, CNCD l-a achitat pe fostul prim-ministru Tudose pentru declaratia conform careia secuii care vor indrazni sa arboreze steagul secuiesc pe institutiile publice vor atarna in streang.

Avand in vedere deciziile in privinta acestor spete, solicitam ca directorul CNCD sa ofere explicatii in legatura cu criteriile care se iau in calcul in acordarea sanctiunilor de catre aceasta institutie", mai arata USR.

Citeste si:
Valentin Ștefan, Director General Compania Națională Poșta Română...
Valentin Ștefan, Director...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.