"Nu este acum o prioritate aceasta lege, cel putin in momentul asta. Nu renunt la acest principiu, pentru ca uitati-va ce se intampla peste tot, nu numai in Europa, in statele democratice din lume - fiecare cetatean isi iubeste tara, fiecare cetatean vrea ca tara lui sa fie respectata, sa se dezvolte si nu cred ca cetatenii dintr-un stat sunt foarte bucurosi cand oficiali sau functionari publici din statul respectiv aduc deservicii tarii care ii plateste si lanseaza si rostogolesc tot felul de minciuni despre tara lor", a declarat social-democratul, citat de jurnalul.ro.
Presedintele Camerei Deputatilor a tinut sa mentioneze ca nu exista inca un proiect de lege referitor la defaimare.
"Nu am, nu are nimeni pana acum un proiect de lege in genul asta, am primit din partea catorva colegi de la Bruxelles o minima analiza a legislatiei in domeniul asta, exista in fiecare tara o legislatie specifica, unele tari in care legislatia este foarte dura, altele in care nu este la fel de dura, dar sunt niste prevederi. Si cred ca, dupa ce ne asezam putin, sa dam drumul la o dezbatere serioasa, sa vedem daca si cum adoptam o astfel de lege", a adaugat el.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro