Parlamentarii PNL si USR au anuntat joi ca au contestat din nou la Curtea Constitutionala (CCR) cele trei legi ale justitiei - Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciara si Legea 317/2004 privind organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Am depus la Secretariatul general al Camerei Deputatilor sesizarile pe reglementarile reexaminate cu privire la legile justitiei. Am sesizat din nou CCR, pentru ca, in mod evident, ceea ce au facut colegii din majoritatea parlamentara, respectiv cei de la PSD-ALDE-UDMR, in procedura de reexaminare, nu are nicio legatura cu ceea ce a scris CCR in cele trei decizii”, a spus deputatul PNL Gabriel Andonache, potrivit News.ro.

Acesta sustine ca au gasit 37 de motive de neconstitutionalitate, dintre care 22 la legea 303/2004 privind statutul magistratilor.

Legile au fost adoptate luni pentru a doua oara de catre Parlament dupa ce, initial, PNL le-a contestat, iar CCR a decis ca unele articole sunt neconstitutionale.

Printre cele mai importante modificari la legile Justitiei se afla eliminarea presedintelui Romaniei din numirea conducerii ICCJ si corelarea prevederii din legea 303/2004 cu legea 317/2004.

Astfel, alineatul (1) al articolului 53 se modifica si va avea urmatorul cuprins: “Presedintele, vicepresedintii si presedintii de Sectie ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt numiti de catre Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie care au functionat la aceasta instanta cel putin 2 ani si care nu au fost sanctionati disciplinar in ultimii 3 ani”.

Cele trei legi vor merge pentru promulgare la presedintele Klaus Iohannis, care a anuntat miercuri ca, prin adoptarea legilor justitiei, Parlamentul a creat cel mai mare scandal public pe care l-a creat vreodata Parlamentul Romaniei si ca este pacat ca dupa atatea discutii si scandal sa avem niste legi proaste.

"Daca tot am umblat atat de mult la legile justitiei, si daca Parlamentul, cu demersurile pe aceste legi, a creat cel mai mare scandal pe care l-a creat Parlamentul Romaniei vreodata, macar acum, pe final, sa facem in asa fel sa aducem aceste legi intr-o forma buna pentru Romania. Ar fi pacat ca dupa atatea discutii si scandal sa avem niste legi proaste. Eu prefer sa cautam metode pentru ca in final, cu tot parcursul care a fost foarte discutabil, sa avem totusi niste legi cu care sa mergem inainte", a mai spus presedintele Iohannis.

Citeste si:
Parlamentul se întrunește pentru învestirea Guvernului Ciolacu....
Parlamentul se întrunește...

Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.