"Sunt constient de parghiile constitutionale pe care le am", a spus seful statului.
El a amintit ca legile nu au ajuns inca la Administratia Prezidentiala.
"In momentul in care vor ajunge la mine (...) o sa fac o declaratie pe aceasta tema, cum vad calitatea legilor, ce pasi imi imaginez eu ca trebuie facuti, pentru ca, pana la urma, cred ca trebuie sa pornim de la premisa, daca tot am umblat atat de mult la aceste legi si daca Parlamentul, cu demersurile pe aceste Legi ale Justitiei, a creat cel mai mare scandal public pe care l-a creat Parlamentul Romaniei vreodata, macar acum, pe final, sa facem in asa fel incat aceste legi sa le aducem intr-o forma care este buna pentru Romania", a afirmat presedintele.
In opinia sa, "ar fi pacat, dupa atatea discutii, dupa atata scandal, sa avem niste legi proaste", scrie Agerpres.
"Eu prefer ca, in final, cu tot parcursul care a fost foarte discutabil sa avem totusi niste legi cu care putem sa mergem inainte", a subliniat Klaus Iohannis.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Replica care l-a enervat pe Trump! Ce i-a transmis George Clooney după ce a...
Sursa: kudika.ro