"Sunt un om bland, iubesc oamenii, intotdeauna am preferat in actiunea politica sa conving, sa-i determin pe oameni sa faca ceea ce trebuie prin argument. Nu mi-a placut niciodata sa fiu sau sa fim noi, conducerea, ascultati de frica, dar va spun un lucru: eu sunt responsabil pentru performanta PNL. Nu voi mai accepta ca 75%-80% din partid care munceste sa bata pasul pe loc pentru ca exista 25% din partid care nu munceste, pentru ca altfel inseamna ca toti cei care muncesc muncesc degeaba. Nu mai vreau sa se faca opozitie numai la nivel national sau unii lideri judeteni sa faca opozitie, dar numai cu mesaje legate de palierul national. Vreau sa vad fiecare lider judetean cum da cu parul in presedintele Consiliului Judetean PSD, in primarul PSD, in prefectul PSD, in toti sefii de deconcentrate. Cine nu are puterea sa abandoneze de acum, sa-l lase pe altul mai puternic si mai curajos. Nu-mi doresc sa iau nicio masura de sanctionare a nimanui, dar nici nu pot sa accept ca unii sa demita pe nepusa masa primari de municipii aflati in functie. Ce alt serviciu mai mare poti sa-i faci PSD intr-un municipiu decat sa-l demiti din functia de presedinte al organizatiei municipale pe primarul PNL? Sa terminam cu astfel de prostii si cu astfel de decizii care sunt luate fara nicio noima. Dialog, comunicare, solidaritate sunt fundamentale. Nu o luati ca un avertisment, dar voi lua masurile care se impun pentru a avea garantia ca PNL va castiga alegerile", a spus Orban duminica, la reuniunea Consiliului National al PNL de la Palatul Parlamentului.

El a aratat ca PNL trebuie sa porneasca o ofensiva asa cum nu a facut niciodata, scrie Agerpres.


"Trebuie sa lasam de-o parte agendele personale. Cea mai buna modalitate ca obiectivul tau de cariera sa fie realizat este sa fii intr-un partid puternic, care castiga alegerile. Trebuie sa puna toti osul la treaba, nu numai unii sa duca greul bataliei, in timp ce altii stau binisor si se uita, asteptand eventual sa-si rupa gatul cei care se bat pentru partid", a afirmat liderul PNL.

Orban a transmis ca nu mai accepta "blaturile" cu PSD

"Sunt un nostalgic dupa vremea cavalerismului. Mi-as fi dorit foarte mult ca batalia intre noi si PSD sa se castige printr-un duel intre mine si Dragnea, numai ca Dragnea fuge, normal. Niciodata nu o sa accepte sa intre intr-o batalie si intr-o dezbatere unu la unu cu mine, fiindca el se simte bine acolo, in spatele gardurilor, in spatele cordoanelor de jandarmi, cu o multime de indivizi care il aduleaza numai pentru ceea ce le ofera. Batalia cu PSD nu se va castiga asa. Se va castiga cu infanteria, cu fiecare membru, cu oastea, iar oastea trebuie trezita si ridicata la lupta. (...) Gata cu blaturile cu PSD! V-o spun din capul locului", a spus el.

Orban: Vom veni cu un program de guvernare

"Ni se cere de foarte multi analisti, comentatori si foarte multi cetateni sa venim cu un program de guvernare si vom veni cu un program de guvernare, dar nu un program de guvernare scris pe picior, nu asa un program de guvernare cum a fost programul pe care l-a prezentat actualul partid de guvernare, o colectie de minciuni scoase din cartile cu baronul Munchausen. Trebuie sa venim cu raspunsuri serioase, profunde, care sa se bazeze pe analize, pe studii de impact, pe analiza comparativa a politicilor publice in diverse domenii in toate tarile europene, care sa aiba la baza cu adevarat rezolvarea marilor probleme care exista in societatea romaneasca, a tarelor profunde de sistem, a disfunctionalitatilor majore, a minciunilor care se perpetueaza in discursul public si al oamenilor politici numai din dorinta de a ascunde existenta acestor probleme", a spus Orban.

Orban: PNL trebuie sa vina cu un guvern suplu, de 14-15 ministere

"Nu putem guverna ca liberali cu 28 de ministere, cu 100 si aproape 60 de agentii, oficii, autoritati, cu vreo 40 si ceva de servicii deconcentrate in teritoriu, cu peste un milion de angajati in sectorul public. Nu se poate! Noi, ca partid, trebuie sa venim cu un guvern suplu, european, de 14, maximum 15 ministere, cu o restructurare profunda a tot ce inseamna toate celelalte autoritati ale administratiei publice centrale care plimba hartii, care se calca pe bataturi si care nu fac altceva decat sa reprezinte o frana in calea initiativei individuale. Nu putem sa mai mentinem acest sistem administrativ. Sigur, prima oara, trebuie sa incepem sa-i dam afara pe toti cei care au fost angajati de PSD fara concurs, aduse nepoate, beizadele, pe relatii personale", a afirmat Ludovic Orban in discursul sustinut in cadrul lucrarilor CN al PNL.

Consiliul National al PNL a validat, duminica, propunerea pentru functia de prim-ministru din partea liberalilor a liderului acestora, Ludovic Orban.