Presedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, ca nu a vazut raportul ministrului Justitiei, Tudorel Toader, pe baza caruia a cerut revocarea procurorului-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, insa, din punctul sau de vedere, nu au fost "motive temeinice" pentru acest demers.

"Aceasta este o procedura care va mai dura. M-am exprimat aseara institutional, cum au constatat mai multi analisti, dar asta este parerea mea.

Nu am vazut raportul, nu a vazut nimeni raportul pe care s-a bazat domnul ministru. Insa prestatia pe care a avut-o aseara, sincer, nu mi-a placut", a spus seful statului inainte de reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, intrebat cu privire la decizia ministrului Justitiei de a cere revocarea procurorului-sef al DNA.

Iohannis: Ce ne-a prezentat domnul ministru a fost total lipsit de claritate

"Nu stiu in ce masura cele prezentate reflecta raportul sau nu. Ce ne-a prezentat domnul ministru a fost total lipsit de claritate si la o prima citire pe diagonala a fost lipsit si de temeinicie. Nu au fost motive temeinice pentru a propune revocarea. Spun acest lucru fiindca legea prevede destul de detaliat ce anume se urmareste cand se intocmeste un astfel de raport. Mai mult astazi nu o sa va spun si nici nu as avea ce sa va spun", le-a declarat Iohannis jurnalistilor.

Seful statului a precizat ca "mult promisul raport" nu a aparut pe site-ul Ministerului Justitiei si nici nu a ajuns la Administratia Prezidentiala, scrie Agerpres.

"Cand vom avea acest raport, probabil vom incerca sa-l deslusim si atunci se va putea discuta mai mult", a aratat el.

Iohannis: Sustin activitatea DNA si a procurorului-sef al institutiei

Seful statului a mai spus ca sustine in continuare activitatea DNA si a procurorului-sef al institutiei, Laura Codruta Kovesi.
"Am spus acest lucru si aseara. Da, o sustin. Sustin si pe doamna Kovesi si sustin si activitatea DNA. M-am exprimat in repetate randuri ca DNA face o treaba buna si conducerea DNA face o treaba buna, iar ceea ce am auzit aseara nu a fost de natura sa-mi schimbe opinia", a spus seful statului, inainte de reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

Intrebat daca a avut o discutie cu ministrul Justitiei pe tema revocarii din functie a Laurei Codruta Kovesi inainte de face aceasta propunere, seful statului raspuns ca nu a avut o astfel de discutie.
Citeste si:
VIDEO Laura Codruţa Kovesi, întrebată dacă va candida la prezidenţiale
 VIDEO Laura Codruţa Kovesi,...

El a aratat insa ca a avut o alta discutie cu ministrul Justitiei.

"Am avut o discutie, dar nici nu mi s-ar fi parut corect sa-l intreb, nici lui nu i s-a parut necesar sa ma informeze. Am avut o discutie mai degraba principiala, fara sa discutam in prealabil acest aspect", a aratat seful statului.

Iohannis a indicat ca nici dupa ce ministrul a facut respectiva propunere nu a avut o discutie cu acesta.

Seful statului a subliniat ca va folosi toate prerogativele constitutionale pentru apararea independentei justitiei. Intrebat cat de aproape este de ideea referendumului pe tema justitiei, seful statului a raspuns: "Asta este o discutie care se poate purta, dar nu astazi la Bruxelles".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.