Presedintele USR, Dan Barna, informeaza ca urmeaza sa aiba la Bruxelles intrevederi cu oficiali din Parlamentul European, Comisia Europeana si Consiliul UE, precizand ca va discuta si despre "asaltul asupra legilor Justitiei" dat de PSD-ALDE.

"Pentru urmatoarele 3 zile ma voi afla la Bruxelles, unde voi avea mai multe intalniri cu oficiali din cadrul institutiilor europene, atat la nivel de Parlament European, Comisia Europeana, cat si Consiliul UE.

Printre discutiile programate vor fi si cele cu reprezentantii unor formatiuni politice europene, unde, fireste cel mai important subiect va fi cel al asaltului asupra legilor justitiei, dat in Romania de coalitia de guvernare. Desi coalitia PSD-ALDE a incercat sa-l expedieze in zona neclaritatilor superficial explicate, subiectul a facut obiectul unei dezbateri consistente in cadrul Parlamentul European si, de asemenea, a fost temei pentru ca liderii europeni sa-i transmita domnului Dragnea o multime de semnale de avertizare in ultimul an. Daca la asta adaugam si reactia recenta a domnului Gunther Kirchbaum, presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, care cere chiar declansarea procedurii de activare a art. 7 din Tratatul UE, in timp ce chiar liderii de la Bruxelles vorbesc de potentiala conditionare a fondurilor europene de respectarea statului de drept, (element nesustinut de vreo prevedere a tratatelor), avem dimensiunea necesitatii mentinerii unei justitii functionale in Romania.

Cred ca aceasta vizita e un bun prilej ca Uniunea Salvati Romania sa-si reafirme atasamentul ferm fata de respectarea valorilor europene si dorinta de a face tot ce-i sta in putere pentru ca Romania sa nu derapeze nicio clipa de la ele sau de la angajamentele pe care ni le-am luat in momentul aderarii la Uniunea Europeana", a scris Dan Barna pe Facebook.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.