Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, a demisionat. Anuntul vine in contextul in care premierul desemnat, Viorica Dancila, trebuie sa mearga in Parlament cu o noua echipa guvernamentala.

Decizia demisiei a fost luata avand in vedere contextul actual si va fi efectiva incepand cu data de 22 ianuarie, pentru a nu perturba obligatiile oficiale implicate de vizita in Romania, saptamana aceasta, a unei delegatii a Comisiei Europene”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene, potrivit Digi24.

In cele trei luni de mandat, ministerul condus de Nica a semnat contracte e finantare in valoare totala de peste 4 miliarde euro, potrivit comunicatului.

Provocarile anului 2018, pe care sunt convins ca succesorul meu le va trata cu responsabilitate, sunt legate de: evitarea pierderii banilor europeni in Programul Operational Regional (unde au fost identificate proiecte alternative derulate de beneficiari pe buget de stat sau imprumuturi), simplificarea MySMIS2014, rezolvarea problemelor salariale pentru beneficiari”, a spus Nica.

Numele ministrului Fondurilor Europene era deja vehiculat pe lista celor care nu vor mai face parte din noul Executiv, alaturi de Marcel Ciolacu (vicepremier), Felix Stroe (Transporturi) si Lucian Romascanu (Cultura), considerati apropiati ai lui Mihai Tudose.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.