Politica10 Ianuarie 201811:19

Lectura de un minut

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, sustine ca sa nu doreste sa se faca o revizuire a Constitutiei "ca sa ne aflam in treaba", ci pentru a se rezolva problemele inerente.

Tariceanu este de parere ca sistemul constitutional romanesc are "o hiba majora, si anume suprapunerea puterilor executive intre Guvern si presedinte" si ca ar fi nevoie de sprijinul tuturor fortelor politice in cazul unei eventuale revizuiri.

"Pana sa ajungem la organizarea unui referendum, trebuie sa convenim ca pornim la revizuirea Constitutiei. Acest lucru eu mi-l doresc sa fie rezultatul unui consens intre fortele politice, pentru ca revizuirea Constitutiei trebuie sa fie intai aprobata de Parlament si apoi supusa referendumului, iar in Parlament ne trebuie doua treimi. (...) Constitutia, din punctul meu de vedere, nu trebuie sa se modifice ca rezultat al vointei majoritatii si exclusiv al majoritatii, ci bazandu-ne pe un suport mai larg. Daca se poate, pe un consens. Consensul presupune punerea de acord a tuturor",
a declarat al doilea om in stat.

El considera necesar sa fie convenite directiile si elementele fundamentale.

"Eu nu am vazut la nivelul partidelor politice, decat asa, un semnal asupra revizuirii Constitutiei. (...) In perioada in care a functionat USL, dupa alegerile din 2012, a existat chiar si o Comisie pentru revizuirea Constitutiei care s-a poticnit (...) din mai multe motive. Cred ca foarte multa lume isi da seama ca noi avem un sistem constitutional care are o hiba majora - suprapunerea puterilor executive intre Guvern si presedinte. Si noi va trebui sa cadem de acord daca facem o revizuire a Constitutiei, sa nu facem o revizuire ca sa ne aflam in treaba, ci sa rezolvam problemele inerente ale Constitutiei, care ne-au aratat (...) de aproape 20 de ani modul defectuos in care functioneaza institutiile si ce ar trebui sa corectam", a completat el, citat de dcnews.ro.

Citeste si:
Tariceanu: Daca trece motiunea, alegerea primarilor in doua tururi...
Tariceanu: Daca trece...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.