Procurorii DNA au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a Elenei Udrea pentru trafic de influenta si spalare a banilor si a lui Dan Andronic pentru marturie mincinoasa.

Potrivit unui comunicat al DNA, Elena Udrea este acuzata ca a acceptat promisiunea facuta prin intermediari de un om de afaceri, in anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-si exercita influenta asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei si Hidroelectrica, in vederea mentinerii, in conditiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le incheiase cu compania producatoare de energie.

"Din suma promisa, inculpata a primit, in noiembrie 2011, in scopul aratat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar si o creanta de 900.000 de euro; creanta reprezenta o suma pe care o firma a omului de afaceri o imprumutase unui tert si care era garantata cu parti sociale ale unei societati comerciale care detinea doua publicatii", se precizeaza in comunicat.

Procurorii mai sustin ca, pentru a ascunde ca era beneficiara reala a creantei de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecinta si puterea de a influenta activitatea societatii cu activitate media, Udrea a preluat aceasta creanta de la firma controlata de omul de afaceri prin interpunerea unei alte firme paravan, apartinand unei cunostinte.

In cazul lui Dan Andronic, DNA mentioneaza ca, atunci cand a fost audiat ca martor, a facut afirmatii mincinoase cu privire la aspectele esentiale ale cauzei.

"De exemplu, Dan Catalin Andronic a declarat mincinos ca nu a avut cunostinta de imprejurarea ca Elena Gabriela Udrea este beneficiara reala a creantei amintite, care i-ar fi permis acesteia sa controleze societatea media, sa dobandeasca parti sociale, sa se implice in politica editoriala a unui cotidian detinut de aceasta societate; ca ii comunica Elenei Udrea date privind situatia financiara a cotidianului detinut de societatea media si indicatori de performanta, doar pentru a se lauda, pentru a o incunostinta ca publicatiei ii 'merge bine'; ca nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a 'verifica veridicitatea' informatiilor obtinute", se mai arata in comunicat.

Citeste si:
Elena Udrea, mesaj din pușcărie înainte de campania electorală
Elena Udrea, mesaj din...

Conform aceleiasi surse, fata de inculpatul Radu Ioan Budeanu se continua cercetarile intr-un dosar distinct.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.