Potrivit IPJ Tulcea, joi seara, politistii au fost sesizati despre o agresiune comisa asupra unei batrane intr-un apartament din municipiul Tulcea.
La interventia unei echipe de ordine publica, agresorul, nepotul victimei, s-a baricadat intr-o camera, fiind chemat negociatorul Politiei.
Intre timp, barbatul a incercat sa aprinda bunurile din camera. Negociatorul impreuna cu echipa de la ordine publica formata din politisti si jandarmi a fortat usa care era blocata, iar in momentul cand oamenii legii au intrat in camera, barbatul a incercat sa se arunce pe geam din locuinta aflata la etajul al treilea.
El a fost prins de mana de catre un politist, fiind ridicat si tras in apartament. Politistii l-au incatusat si a fost dus la psihiatrie, fiindu-i intocmit dosar penal pentru distrugere si violenta in familie.
El are 24 de ani si este recidivist, fiind eliberat din penitenciar in baza recursului compensatoriu. Barbatul fusese condamnat pentru fapte cu violenta.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
12 lucruri pe care oamenii, înainte să moară, își doresc să le fi făcut diferit
Sursa: kudika.ro