Guvernul va semna, marti, un memorandum cu General Dynamics, producatorul american de vehicule militare, cu scopul de a produce transportoare blindate la Uzina Mecanica Bucuresti. 

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, ca Romania va semna "Memorandum of Understanding" cu firma americana pentru producerea de blindate in tara noastra. Acesta a afirmat ca blindatele vor fi produse in asociere cu o companie romaneasca.

"Maine vom semna un contract important cu o firma americana care va produce armament in Romania in colaborare cu o firma romaneasca, tot ca un angajament pe termen lung despre prezenta Romaniei in NATO si ceea ce va insemna si speram ca va insemna, in continuare, in aceasta zona a Europei, pe flancul estic si in Balcanii de Vest, ca un pilon de stabilitate si ca un partener strategic recunoscut al Aliantei Nord-Atlantice", a declarat premierul Romaniei, potrivit Digi24.ro.

Anuntul semnarii acestui memorandum a fost facut inca din luna august de catre ministrul Mihai Fifor. Desi semnarea era programata pentru 23 august, ea a fost amanata.

De asemenea, Fifor declara ca autoritatile intentioneaza sa incheie un parteneriat si cu firma germana Rheinmetall pentru a construi transportoare blindate la Moreni, in judetul Dambovita si rachete la uzina Electromecanica Ploiesti.

Tot in luna august a acestui an, ministrul Apararii de la acea vreme, Adrian Tutuianu, declara ca a purtat o discutie cu reprezentantii companiei General Dynamics pentru a infiinta o companie mixta care sa produca vehicule militare in Romania incepand cu vara anului 2018.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.