"Cele trei puteri ale statului sunt egale, in echilibru si control reciproc. Eu, din cate am vazut in spatiul public, a aparut informatia ca Parlamentul va sesiza Curtea Constitutionala sa se pronunte daca nu cumva exista un conflict juridic intre Senat si Ministerul Public. Din cate am inteles, va fi sesizata CCR care se va proununta daca cineva poate sa refuze o comisie parlamentara. In state cu democratie consolidata se prezinta chiar si sefii de stat, pentru ca sunt obligati sa spuna adevarul. Astept sa vad daca va fi sesizata Curtea si daca va fi o solutie de principiu. Daca se va pronunta Curtea si va spune ca exista un conflict, vom intelege ca nimeni nu este deasupra legii”, a mai sustinut Tudorel Toader, potrivit News.ro.
El a mai spus ca, din punctul sau de vedere, “solutia nu poate fi decat de constatare a conflictului, pentru ca daca ar fi de respingere, ar lasa o bresa si exceptia ar deveni regula”.
In legatura cu numirea procurorilor sefi, din punctul de vedere al lui Toader, presedintele statului este cel mai votat candidat, dar si cel mai politic om al statului.
”Presedintele este cel mai votat, dar si cel mai politic, indiscutabil. Inca suntem sub monitorizarea acelui MCV. Mecanismul de Cooperare si Verificare, exprima o doza de optimism sa fie ridicat la inceputul lui 2018. Sunt 12 recomandari si s-au facut diligentele (...) Prima recomandare este instituirea unui mecanism de numire a procurorilor de rang inalt”, a mai aratat Toader, care a completat ca poate asa MCV doreste sa scape de politizarea numirilor in functii de conducere, iar proiectul sau de modificare a numirilor procurorilor sefi tocmai asta face.
“Poate ei s-au gandit ca este o problema la actuala reglementare si noi vrem sa o adaptam”, a completat ministrul Justitiei.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro