Politica1 August 201710:41

Lectura de 2 minute

Premierul Mihai Tudose a afirmat, luni, la Antena 3, ca rectificarea bugetara va avea loc in luna septembrie, dupa ce alti ministri ai Cabinetul sau spuneau ca ea va avea loc in luna august, precizand ca "deocamdata suntem bine", dar ca probabil va mai avea loc o rectificare spre finalul anului, pentru corectii.

"Deocamdata suntem bine. (...) Probabil ca (vor fi - n.r.) doua, intotdeauna va fi ultima finisare spre finalul anului", a spus Tudose, precizand ca prima rectificare va fi in septembrie.

El a criticat si liderii PNL care acuzau ca rectificarea va fi negativa, din cauza situatiei financiare precare. "Tu esti ditamai liderul si spui tara mea (...) e in colaps financiar. Dadea bine la televizor", a spus el.

Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, pe 19 iulie, ca rectificarea bugetara va avea loc cel tarziu in luna august.

”Chiar astazi trebuie sa particip la intalnirea cu ministrul de Finante (Ionut Misa - n.r.) si dupa cum bine stiti pe calendarul rectificarilor, rectificarea este posibil sa aiba loc in luna august sau cel tarziu in luna august, in functie de gradul de executie al tuturor cheltuielilor de la nivelul fiecarui minister”, a declarat Sevil Shhaideh.


Ea a precizat ca la nivelul ministerului pe care il reprezinta, in acest moment, toate sumele sunt angajate si ”cash-urile sunt suficiente”.

”Deci, avem o executie in grafic. Nu credem ca in acest moment pe ceea ce discutam noi astazi se impune o suplimentare. (...) Suntem in graficul si in necesarul pe care l-am preconizat de la inceputul anului”, a spus ea.

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, ca ministrul Finantelor, Ionut Misa, a prezentat coalitiei un plan privind relocarea unor bani in cadrul rectificarii bugetare, avand in vedere ca in unele ministere gradul de executie este de doar 2% pe primele 6 luni ale anului.

"S-a vorbit despre rectificarea bugetara. Domnul ministru de finante a prezentat un plan privind relocarea unor sume in cadrul unor ministere pentru ca, din pacate, avem ministere care au un grad de executie la 6 luni de 2%", a spus Tudose.

El a dat ca exemplu Ministerul Tehnologiei Informatiei, condus pana de curand de Augustin Jianu, scrie News.ro.

"Stiti, fostul prim viceprim-ministru 2 zile. Grad de executie 2%. Din pacate, anumite proiecte sunt deja ratate si atunci banii respectivi vor fi relocati in cadrul ministerului sau in alte ministere", a spus Tudose.


Intrebat despre executia Ministerului Apararii, el a spus ca este "foarte buna", insa nu au fost luate inca in discutie si fondurile pentru inzestrare, fiind inca evaluari in curs.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.