Politica 1 Iunie 2017 00:10 de Clara Vacaru
 Traian Basescu spune ca fratele sau, Mircea Basescu, se afla la Penitenciarul Jilava, pentru ca este foarte bolnav si trebuia eliberat din septembrie anul trecut.

Am fost duminica la Jilava. Fratele meu e acolo pentru ca i-au introdus 5 stenturi. Nu mai putea merge. Nu ii mai circula sangele. El trebuia eliberat din septembrie, anul trecut”, a spus Traian Basescu, miercuri seara, la B1 TV, potrivit News.ro.

Tribunalul Constanta a respins definitiv, in 29 martie, cererea de eliberare conditionata formulata de Mircea Basescu dupa ce a executat noua luni din pedeapsa de patru ani de inchisoare primita pentru trafic de influenta. Instanta a stabilit ca Mircea Basescu poate formula o noua cerere de eliberare conditionata peste trei luni.

Mircea Basescu ceruse instantei eliberarea conditionata aratand ca a indeplinit toate conditiile, atat fractia obiectiva, numarul obligatoriu de zile care trebuia efectuat, cat si criteriul subiectiv, precizand ca a avut o conduita buna in detentie si a participat la activitatile organizate in penitenciar. El a invocat si problemele de sanatate de care sufera, afirmand ca are nevoie de o operatie pe cord deschis pentru inlocuirea by-pass-urilor montate in urma cu 15 ani. Mircea Basescu a mai spus in fata instantei ca a fost diagnosticat recent cu diabet si ca se confrunta cu o lipsa a medicamentelor necesare, facand o cerere pentru a le achizitiona, dar chiar si asa nu le primeste intotdeauna.

Mircea Basescu executa pedeapsa la Penitenciarul Poarta Alba. In luna februarie, lui Mircea Basescu i-a fost schimbat regimul de detentie de la semideschis la deschis, el fiind mutat la sectia exterioara a penitenciarului de la Valu lui Traian.

Mircea Basescu a fost condamnat definitiv, in iunie 2016, de Curtea de Apel Constanta, la patru ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta, in dosarul in care a fost judecat pentru ca ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe langa magistrati pentru solutionarea unui proces care il viza pe Sandu Anghel. Instanta a pastrat astfel decizia data initial de Tribunalul Constanta, in ianuarie 2016.

In acelasi dosar, Marian Capatana a primit trei ani de inchisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenta.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.