Politica 30 Mai 2017 14:22 de Clara Vacaru
Ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, a declarat, marti, ca nu intentioneaza schimbarea brandului de tara, mentionand ca a propus folosirea unor simboluri nationale, precum Miorita, in materiale de promovare turistica.

"Am venit cu o idee, sa ne folosim de simboluri nationale cum este Miorita, sa ne folosim de legendele Romaniei pe care le avem din trecut, in asa fel incat sa facem o altfel de promovare fata de modul in care s-a facut in ultimii 27 de ani sau poate ca nu s-a facut in ultimii 27 de ani. Sa schimbam putin strategia si eu am lansat o idee principiala, ca de aceea este comitet consultativ in Turism, sa ne consultam. Bineinteles ca cineva de acolo a luat in bascalie si a trebuit sa inceapa sa fie de rea-credinta si sa analizeze altfel aceasta discutie", a explicat Dobre, la Palatul Parlamentului, intrebat daca intentioneaza sa schimbe brandul de tara.

El a precizat ca brandul de tara nu se poate schimba pana in 2020, deoarece ar insemna sa se inapoieze Comisiei Europene suma de 850.000 euro, scrie Agerpres.ro.

"Este vreo rusine ca discutam despre simbolurile Romaniei, despre Miorita? Este vreo rusine ca ne folosim de legendele Romaniei? In primul rand, trebuie sa ne gandim ca trebuie sa promovam Romania in interiorul ei, pentru ca cei mai multi turisti sunt in interiorul Romaniei, apoi trebuie sa ne gandim la cei trei milioane de romani, de cetateni romani, care vin de doua ori pe an si cheltuiesc bani in activitatea aceasta turistica din Romania. Multi dintre ei si-au si dezvoltat afaceri in turismul din Romania. Este vreo rusine ca le reamintim romanilor de legende si de simbolurile nationale? Nu este vorba de schimbarea brandului de tara, nu se poate schimba brandul de tara ca asta ar insemna sa dam inapoi Comisiei Europene 850.000 euro, ceea ce nu se poate si nu cred ca vreun conducator al unei institutii publice isi asuma asa ceva", a spus Dobre.

Ministrul Turismului a precizat ca discutia referitoare la Miorita a avut loc in contextul in care trebuie realizate sase brosuri pentru promovarea turistica a Romaniei.

"Este vorba de o discutie principiala pentru ca noi, in momentul de fata, avem de realizat niste brosuri, sase la numar, o sa inceapa o achizitie publica la Ministerul Turismului. Pe langa asta, mai este promovarea pe partea de media online", a mentionat Dobre.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.