Politica 4 Mai 2017 10:05
Fostul primar al Sectorului 2, Neculai Ontanu, a fost audiat, joi, in dosarul alegerilor prezidentiale din 2009, el declarand ca a fost citat in calitate de martor si ca le-a dat procurorilor "toate elementele necesare" in ancheta.

Ontanu a fost audiat dupa ce Gabriel Oprea a spus, despre intalnirea care a avut loc in noaptea de dupa turul al doilea al prezidentialelor din 2009, la care ar fi participat George Maior, Florian Coldea si Codruta Kovesi, ca atunci nu a fost o "cina cu caracter politic", ci organizase onomastica pentru Ontanu.

Procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care fac cercetari in dosarul privind alegerile prezidentiale din 2009, au cerut mai multe documente de la Curtea Constitutionala, Autoritatea Electorala Permanenta si Serviciul de Telecomunicatii Speciale, a scris miercuri HotNews citand News.ro.

Potrivit surselor citate, documentele cerute vor fi analizate de procurori in aceasta ancheta, in care in prezent se fac cercetari in rem, pentru fapte de abuz in serviciu si falsificarea documentelor si evidentelor electorale legate de alegerile prezidentiale din 2009.

Anchetatorii au audiat mai multe persoane in acest dosar, surse judiciare declarand ca printre acestea s-ar fi aflat si fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

Parchetul instantei supreme a precizat ca faptele de abuz in serviciu si falsificarea documentelor si evidentelor electorale pentru care a fost inceputa urmarirea penala in rem in acest dosar se prescriu in opt ani, conform noului Cod penal si in 10 ani, potrivit vechiului Cod penal.

Potrivit Parchetului, dosarul a fost deschis in urma informatiilor facute publice de catre jurnalistul Dan Andronic, conform carora "exista suspiciuni ca in procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autoritati publice si persoane, altele decat cele prevazute de lege".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.