"O astfel de discutie este nu oportuna, este necesara in Romania, dar cel mai potrivit cadru il consider ca este o dezbatere la Parlament, la care presedintele este, as spune, mai mult decat binevenit. Prezenta lui ar fi necesara avand in vedere ca a participat la reuniunea Consiliului European de la Roma si avand in vedere ca in toate Parlamentele din tarile europene se organizeaza astfel de dezbateri”, a declarat presedintele Senatului.
Tariceanu a precizat ca a fost in urma cu o saptamana la Roma la Conferinta presedintilor Parlamentelor din UE, unde toti au fost de acord asupra utilitatii si necesitatii unor astfel de dezbateri in Parlamentele nationale.
”Daca presedintele doreste sa informeze partidele parlamentare asupra continutului discutiilor, sigur ca eu sunt dispus sa dau curs unei astfel de invitatii, dar, asa cum am spus, o astfel de discutie nu trebuie sa excluda o dezbatere mai ampla in Parlament, care este principala institutie democratica si cea mai reprezentativa a oricarei tari", a precizat Tariceanu.
Presedintele Klaus Iohannis a declarat sambata, intr-o conferinta de presa la Roma, ca, dupa Summit-ul aniversar al UE, va invita liderii politici din Romania la „discutii multiple” pentru a intelege cum vede lumea politica din tara noastra viitorul Europei. Seful statului a tinut sa sublinieze ca Romania trebuie sa respecte ceea ce a convenit cu partenerii externi, si anume sa nu aiba deficit bugetar excesiv.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro