Mihai Chirica a declarat, marti, pentru News.ro ca are asteptari ”relativ mari” inaintea reuniunii CEx al PSD si ca nu poate fi sanctionat, pentru ca tot ceea ce a spus s-a confirmat.
”Ordonanta 13 nu mai exista, ministrul Florin Iordache a plecat si el, astfel ca tot ce am rostit s-a confirmat. Nu pot fi tras la raspundere, pentru ca nu am spus nimic neadevarat si nu am avut iesiri impotriva PSD. Unii colegi s-au pronuntat deja impotriva mea, insa nu poti pedepsi un om care spune adevarul. Ma astept la maturitate si intelepciune in sedinta de maine (miercuri – n.r.)”, a declarat liderul PSD Iasi.
Chirica a precizat ca exista un PSD vechi, dar si unul nou, sustinand ca atunci cand a intrat in partid a incercat sa aduca un suflu nou.
”Am ramas unic prin zgomotul pe care l-am facut. Cand am venit in partid am incercat sa aduc un suflu nou, constatand ca am ajuns intr-un partid perimat. Cred ca exista masa critica in partid pentru nou PSD”, a mai spus Chirica.
Intrebat ce va face daca i se vor retrage functiile politice in PSD, respectiv cea de lider al PSD Iasi si vicepresedinte national, Mihai Chirica a spus ca, daca se va intampla acest lucru, va ramane in PSD, intrucat prezenta sa in partid nu a fost conjuncturala.
”Dreptul de a fi social-democrat nu mi se poate lua. Voi continua sa lupt pentru o lume normala”, a afirmat Mihai Chirica.
El a mai spus ca zvonurile privind trecerea sa la PNL reprezinta ”porniri kaghebiste”, adaugand ca nu negociaza cu niciun alt partid.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro