Comisia juridica a Camerei Deputatilor, condusa de Eugen Nicolicea (PSD), a inceput discutiile preliminare asupra ordonantelor 13 si 14 fara presa, dupa ce jurnalistii au fost invitati sa paraseasca sala. De obicei, sedintele comisiilor parlamentare sunt publice.


Presedintele Comisiei juridice a Camerei Deputatilor, Eugen Nicolicea, a cerut, miercuri, ca presa sa paraseasca sedinta, pentru ca deputatii sa poarte o serie de "discutii tehnice", fara a anunta insa ordinea de zi suplimentara. Potrivit unor surse parlamentare, deputatii au inceput o dezbatere preliminara asupra OUG 13 si 14, Nicolicea dorind ca cele doua sa fie discutate separat. "Am avut probleme organizatorice interne şi la aceste probleme organizatorice interne nu vrem să facem declaraţii la presă, ci vrem să rezolvăm nişte probleme. Nu v-am dat afară, ci doar v-am spus că şedinţa s-a încheiat şi urmau o chestiune de probleme în afara şedinţei”, a spus acesta, potrivit News.ro.

Sedinta Comisiei juridice de miercuri a inceput cu o serie de amanari, printre care initiativa cetateneasca de modificare a Constitutiei, pe tema familiei, si OUG privind organizarea si functionarea DIICOT.

La finalul acestor discutii, presedintele comisiei, Eugen Nicolicea, a solicitat ca presa sa paraseasca sala de sedinte, motivand ca vor avea loc discutii "tehnice" intre deputatii juristi.

Potrivit unor surse parlamentare, deputatii au inceput, la cererea PSD, o discutie pe tema Ordonantelor de Urgenta 13 si 14, fara insa a urma si adoptarea unui raport.

Nicolicea a invocat argumente constitutionale pentru ca cele doua ordonante sa fie dezbatute separat, mai intai adoptand OUG 14, care abroga OUG 13, iar apoi sa fie decisa calea de urmat pentru legea de aprobare a OUG 13, aflata si ea in procedura parlamentara.

OUG 14, care abroga ordonanta de modificare a codurilor penale, a fost aprobata, marti, in unanimitate de Senat. Ea va intra acum in procedura parlamentara in Camera Deputatilor.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.