Veniturile actorilor si altor categorii de artisti cresc de miercuri cu 50%, iar indemnizatiile angajatilor din administratia locala sunt majorate cu 20%, cresterea nefiind si pentru primari, viceprimari, consilierii locali, consilierii judeteni si presedintii consililor judetene.

Cresterile salariale sunt prevazute in ordonanta de urgenta aprobata in 6 ianuarie de Guvern, care se aplica de miercuri.

Personalul de executie din cadrul institutiilor publice de spectacole sau concerte, indiferent de subordonarea acestora, beneficiaza de majorarea cu 50% fata de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017 a cuantumului brut al salariilor de baza, precum si a cuantumului sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut, in masura in care personalul respectiv isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.

Cuantumul brut al salariilor de baza, indemnizatiilor si sporurilor angajatilor din autoritatile publice locale, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, se majoreaza din 1 februarie cu 20% fata de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017.

Aceasta majorare de 20% nu se aplica personalului care ocupa functii de demnitate publica alese, respectiv primari, viceprimari, presedinti si vicepresedinti ai consiliilor judetene.

Finantarea drepturilor asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizatiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav se va asigura integral de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata, in baza numarului de beneficiari comunicat de unitatile administrativ-teritoriale. Pana acum, finantarea se asigura in proportie de maximum 90% de la bugetul de stat, conform News.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.