”In subiectul asta trebuie sa vorbiti cu Guvernul. Cu premierul si cu ministrul Justitiei. Si eu m-am uitat cu foarte multa curiozitate, dupa ce m-am intors din America, n-am inteles foarte mult, exact ce vor sa faca, astept si eu sa vad totusi o linie clara. Nici nu am vorbit cu ei si nici nu vreau sa vorbesc cu ei acest lucru”, a declarat Liviu Dragnea raspunzand unei intrebari legate de cele doua proiecte de OUG.
Ministrul Florin Iordache vrea sa adopte luni OUG privind gratierea
Ordonantele de urgenta privind gratierea si modificarea codurilor penale nu vor fi retrase, iar luni, dupa consultarile publice pe care le va avea Ministerul Justitiei pe aceasta tema, ministrul Florin Iordache va decide forma in care masurile vor fi adoptate: prin OUG, prin angajarea raspunderii sau prin proiect de lege, au precizat surse social-democrate pentru News.ro.Sursele citate au mai spus ca ministrul Florin Iordache are libertate deplina in ceea ce priveste adoptarea celor doua masuri – gratierea si modificarea codurilor penale.
De asemenea, potrivit surselor amintite, plafonul pentru abuzul in serviciu va ramane 200.000 de lei, perioada in care se poate depune plangerea vizand o fapta de abuz in serviciu va ramane tot trei luni si, la fel, pedepsele pentru abuz in serviciu raman scazute la intervalul propus in ordonanta pusa in dezbatere publica – intre sase luni si trei ani de inchisoare sau amenda.
”Vrem sa evitam transformarea unora in delatori de profesie. Daca doi fura impreuna, unul dintrei ei, ca sa scape, poate depune plangere dupa cinci luni. Nu, prietene, sa depuna imediat dupa ce a furat”, au mai precizat sursele citate.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
A scăzut încrederea în economie
Sursa: futurebanking.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Shimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private: Virgil Ichim pleacă de la...
Sursa: wall-street.ro