Elena Udrea a fost pusa sub control judicar in dosarul in care a fost audiata la DNA, a declarat, joi, avocatul acesteia, Alexandru Chiciu. precizand ca fostul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului nu este cercetata pentru fapte de coruptie.

Alexandru Chiciu a spus ca procurorii au luat masura controlului judiciar in cazul Elenei Udrea, desi in dosar sunt o serie de contradictii, iar declaratiile unor martori audiati la DNA infirma tezele procurorilor.

"Noi apreciem ca dosarul este absolut prematur realizat la acest moment, in conditiile in care procurorii au avut la dispozitie peste un an sa faca cercetarile. Exista o serie de contradictii intre actele procurorilor, descrierea situatiei de fapt in procesul verbal de aducere la cunostinta a calitatilor de suspect si elementele care s-au decelat din audierea martorilor”, a declarat Chiciu.

Avocatul a precizat ca Elena Udrea nu putea sa dea joi o declaratie la DNA, avand in vedere contradictiile si discrepantele din dosar, dar ca va da un punct de vedere in fata procurorilor dupa ce va studia materialul de urmarire penala.

"Urmeaza sa ni se puna la dispozitie dosarul si in mod sigur vom da declaratii, dupa ce se vor lamuri aceste contradictii, care provin de la procurori”, a mai spus Alexandru Chiciu, informeaza News.ro.

Elena Udrea, Ioana Basescu si Dan Andronic au fost joi la DNA pentru a da declaratii sau a li se aduce la cunostinta acuzatiile din dosar, care ar avea legatura cu finantarea campaniei electorale din 2009.

Consultantul politic Dan Andronic a declarat ca a asteptat mult pana a ajuns in fata anchetatorilor si a dat o declaratie scurta, in calitate de martor, intr-un dosar din 2015.

Audierile la DNA vizeaza fapte privind finantarea campaniei electorale din 2009, a declarat, joi, avocatul Vasile Plesa, precizand ca Gheorghe Nastasia, fost secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului in mandatul Elenei Udrea, a fost pus sub control judiciar in aceasta cauza.

Citeste si:
Firea nu se retrage din politică: „Ar fi prematur. Nu sunt acuzată...
Firea nu se retrage din...

"Sunt evenimente din anul 2009. Da, s-au impus masuri preventive. Deocamdata pot sa va spun ca pentru domnul Nastasia, care este clientul meu, s-a impus masura controlului judiciar in legatura cu o luare de mita, in legatura cu campania, cu evenimente din 2009”, a spus Vasile Plesa, la iesirea de la Directia Nationala Anticoruptie.

Avocatul a precizat ca in aceasta cauza sunt denunturi in care se arata ca structuri din acea perioada care aveau legatura cu unitatile administrativ-teritoriale ar fi participat, la un moment dat, cu sume de bani la campania electorala din 2009.

Vasile Plesa a precizat ca este vorba de un denuntator care a avut in acea perioada mai multe contracte cu Ministerul Turismului.

Avocatul a mai spus ca nu stie ce amestec ar avea Ioana Basescu, precizand ca nu i-a vazut numele in dosar.

Fostul presedinte Traian Basescu a lansat, miercuri seara, acuzatii dure la adresa sefei DNA, Laura Codruta Kovesi, acuzand-o ca a format un grup de procurori care se va ocupa de arestarea uneia dintre fiicele sale.

Citeste si:
Elena Udrea, mesaj din pușcărie înainte de campania electorală
Elena Udrea, mesaj din...

”Am aflat prin DNA ca este un mic grup de procurori care se jura ca ma va face sa cer custodia unuia dintre nepoti, adica ii va aresta parintii. (...) In linii mari, cunosc componenta grupului de procurori, dar nu am s-o fac publica. Sunt cativa procurori foarte apropiati doamnei Kovesi si pe care i-a carat si consilieri si i-a pus si in functii dupa ce au rezolvat anumite dosare. N-o sa spun nume si va veni si o zi cand va trebui sa fac publice numele”, a spus Traian Basescu la Romania TV.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.