El a amintit ca Parteneriatul Strategic cu Washingtonul va implini anul viitor 20 de ani de la lansare.
"E o oportunitate pentru a reflecta serios ce putem face impreuna cu partenerii americani pentru aprofundarea si extinderea sa. Va rog sa elaborati un plan de lucru in acest sens care sa vizeze, in scopul pregatirii interactiunii cu viitoarea administratie americana, intensificarea cooperarii in domeniul securitar, inclusiv aplicarea deciziilor Summitului NATO din iulie, cresterea cooperarii economice si investitii, respectiv privind cercetarea, inovarea, educatia si, nu in ultimul rand, progrese palpabile privind eliminarea vizelor", a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni, la primirea sefilor de misiuni, a consulilor generali si a directorilor institutelor culturale romanesti cu prilejul Reuniunii Anuale a Diplomatiei Romane.
Seful statului a precizat ca au fost facuti pasi insemnati in dezvoltarea Parteneriatului Strategic mai ales la nivelul cooperarii politice si militare, relateaza Agerpres.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro
-
11 Ianuarie, al doilea portal 111 din 2026: poarta prin care doar cei...
Sursa: kudika.ro