Deputatii Nicolae Paun si Madalin Voicu au fost trimisi in judecata de procurorii DNA, in dosarul „Partida Romilor”, pentru ca fonduri europene cu care au fost finantate doua programe privind integrarea romilor au fost folosite in alte scopuri decat cele declarate, inclusiv in campania electorala pentru alegerile parlamentare din 2012.

In acelasi dosar vor fi judecati fostul sef al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala Gelu Diaconu si fostul vicepresedinte ANAF Mihai Gogancea-Vatasoiu, acuzati de abuz in serviciu.

Nicolae Paun, deputat si presedinte al Asociatiei Partida Romilor „Pro Europa”, a fost trimis in judecata sub control judiciar, pentru folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori in numele ei, deturnare de fonduri, spalare a banilor, cumparare de influenta, fals in inscrisuri sub semnatura privata, efectuare de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana ori incheierea de tranzactii financiare, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, folosire, cu rea-credinta, a bunurilor sau creditului de care se bucura societatea, intr-un scop contrar intereselor acesteia sau in folosul lui propriu ori pentru a favoriza o alta societate in care are interese direct sau indirect, potrivit NEWS.ro.

Deputatul Madalin Voicu va fi judecat, tot sub control judiciar, pentru trafic de influenta, fals in declaratii, spalare a banilor si folosirea influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Procurorii DNA au trimis-o in judecata si pe Florentina Rotaru, la data faptelor manager general al Asociatiei Partida Romilor „Pro Europa”, pentru folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori in numele ei, deturnare de fonduri, spalare a banilor, cumparare de influenta si fals in inscrisuri sub semnatura privata. In cazul acesteia, procurorii au luat masura controlului judiciar.

Citeste si:
Pas important în dosarul Visa Waiver, prin care românii ar putea să...
Pas important în dosarul Visa...

In acelasi dosar vor fi judecati, in stare de libertate, sotia lui Madalin Voicu, Carmen Olteanu, Vasilica Grigore si Valentin Pepenel, pentru spalare a banilor, Gheorghe Ivan, la data faptelor manager al proiectului „Antreprenoriatul social, o sansa pentru comunitatile de romi”, pentru folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori in numele ei si spalare a banilor, Iulian Costel Paraschiv, la data faptelor manager al proiectului „Acces pe piata muncii, o sansa pentru tine” pentru folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori in numele ei, spalare a banilor si fals in inscrisuri sub semnatura privata.

Citeste si:
CCR: Procurorii nu mai pot bloca prescrierea faptelor
CCR: Procurorii nu mai pot...

Irina Valeria Margarit (fosta Radu), director economic al Asociatiei Partida Romilor „Pro Europa”, va fi judecata pentru folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori in numele ei, deturnare de fonduri si spalare a banilor.

Fostul sef al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Gelu Diaconu, si fostul vicepresedinte ANAF Mihai Gogancea-Vatasoiu au fost trimisi in judecata pentru abuz in serviciu.

Anchetatorii au trimis in judecata si societatea Niky Scorpion Alcom SRL, societate in spatele careia s-ar afla Nicolae Paun, pentru spalare a banilor.

Citeste si:
Robert Negoiță, primarul sectorului 3, urmărit penal de DNA pentru...
Robert Negoiță, primarul...

Acuzatiile procurorilor DNA sunt legate de derularea a doua proiecte cu finantare din fonduri europene de catre Asociatia Partida Romilor: ”Antreprenoriatul social, o sansa pentru comunitatile de romi” si ”Acces pe piata muncii – O sansa pentru tine”, ambele in perioada 2010 – 2013.

Din probele administrate a reiesit ca obiectivele primului proiect nu au fost realizate, ca majoritatea banilor destinati proiectului (77%) au fost folositi pentru plata salariilor angajatilor, costurile cu personalul angrenat in implementarea proiectului au fost supraevaluate, la cursurile de pregatire organizate la doua hoteluri din Sinaia au participat doar 163 de persoane existente in Registrul grupului tinta format din 3.296 persoane.

Procurorii mai arata ca, in perioada 2011-2015, Paun i-a platit lunar lui Madalin Voicu sume fixe in cuantum total de 217.300 lei si a asigurat un salariu sotiei acestuia, cercetata in cauza, fara nicio contraprestatie, in cadrul unuia dintre proiectele derulate de Partida Romilor.

Citeste si:
Mădălin Voicu este în doliu! Inima mamei sale a încetat să mai bată
Mădălin Voicu este în doliu!...

Aceste foloase ar fi fost oferite pentru ca deputatul Madalin Voicu sa intervina la functionari si demnitari, printre care si fostul ministru al Finantelor Eugen Teodorovici, ceea ce a avut ca rezultate validarea proiectelor cu finantare europeana, promovarea unui proiect de lege privind amnistia contributiei de asigurari de sanatate pentru anumite categorii de persoane fizice si neincasarea, de catre ANAF, a sumelor aferente deciziilor de impunere emise catre persoanele angajate, in mod fictiv, in cadrul Partidei Romilor "Pro Europa", mai spun procurorii.

Anchetatorii au mai stabilit ca, in contextul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 2012, Madalin Voicu, in calitate de presedinte de onoare al Asociatiei Partida Romilor Pro Europa, a solicitat si a obtinut, in numerar, de la reprezentantii organizatiei, suma de 100.000 lei.

"Aceasta suma de bani a fost folosita de inculpat in campania electorala din anul 2012, in care a candidat din partea unui partid politic pentru obtinerea calitatii de deputat", sustin procurorii.

Procurorii au pus sechestru asigurator si poprire pe bunuri mobile si imobile ale inculpatilor.

La inceputul lunii martie, procurorii DNA anuntau ca a fost pus sechestru pe averile deputatului Nicolae Paun - pana la concurenta sumei de 30.470.708,72 de lei, deputatului PSD Madalin Voicu - 411.541 de lei, Carmen Olteanu - 194.241 de lei, Gheorghe Ivan - 12.384.208,72 de lei, Vasilica Grigore - 676.255 de lei, Valentin Pepenel - 459.244 de lei, Iulian Costel Paraschiv - 14.866.500 de lei, Irina Valeria Radu - 27.250.708,72 de lei si Florentina Rotaru - 27.250.708,72 de lei. De asemenea, procurorii anticoruptie au pus sechestru asigurator si poprirre pe bunuri mobile si imobile aflate in proprietatea societatii Niky Scorpion Alcom SRL, pana la concurenta sumei de 3.220.000 de lei.

Dosarul va fi judecat de Inalta Curte de Casatie si Justitie, procurorii cerand instantei mentinerea masurilor preventive si asiguratorii dispuse in cauza.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.