„Vreau sa subliniez gravitatea acestor afirmatii ale fostului presedinte pentru ca el vorbeste in cunostinta de cauza. Pentru ca zece ani a condus si parchetele si serviciile. Daca asta este statul de drept pe care l-a pus pe picioare, in care cei la care face referire te pot compromite sau iti pot face dosare penale, atunci este clar ca ceea ce spun eu de multa vreme, ca in Romania s-a nascut o superputere, o supraputere formata din binomul DNA-SRI care este scapata de sub orice control civil si ajunge sa faca abuz de putere prin coruperea pe care ti-o da puterea necontrolata, inseamna ca lucrurile sunt grave si ca am dreptate. (...) Suntem intr-o faza in care echilibrul puterilor in stat este dereglat. Avem in momentul de fata un Parlament care nu e capabil sa-si exercite functia esentiala, nici de dezbatere, nici legislativa, nici de control asupra diferitelor institutii. Avem o componenta a puterii judecatoresti care lucreaza foarte bine intr-o fratie extraordinara cu serviciile, dupa marturisirea celor din servicii. (...) Asta este modelul Putin si, din pacate, avem un presedinte care este spectator la toata aceasta chestiune”, a precizat seful Senatului.
Acesta a declarat ca responsabil pentru aceasta situatie este fostul presedinte Traian Basescu care „a vrut sa aiba controlul asupra unor institutii de forta care sa ii serveasca in consolidarea prizei politice proprii si a pozitiei lui de principal arbitru si decident in politica”. Ulterior, a afirmat Tariceanu, Basescu a scapat lucrurile de sub control, scrie MEDIAFAX.
„Dupa plecarea lui Basescu de la putere, toti baietii astia s-au simtit complet descatusati, nu mai aveau nici macar eventual un stapan pe undeva. Ei sunt cei care azi iau si decizii politice si au declansat vanatorile, perturbarea democratica care se produce in alegerile de astazi cine o face?", a mai precizat presedintele Senatului.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Top 3 zodii care se îmbogățesc după 03.03. Eclipsa de Lună în Fecioară și...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul vorbește urât sau te lovește: cum reacționezi corect, pe etape de...
Sursa: garbo.ro