16 Mai 2016 , 11:38 in Politica
Fostul ministru de Externe Titus Corlatean a refuzat, luni, sa comenteze solicitarea DNA incuviintare a inceperii urmaririi penale pentru abuz in serviciu, afirmand ca nu a primit nicio instiintare oficiala in acest sens.

"Pe mine nu m-a informat nicio institutie. Sunt surprins sa aflu dn presa despre aceasta sesizare. Nu comentez", a declarat pentru MEDAFAX senatorul PSD Titus Corlatean.

El a mai spus ca nu a fost la Senat, deci nici din partea acestui for nu a fost informat cu privire la solicitarea DNA.

Procurorii DNA au cerut, luni, Senatului Romaniei incuviintarea inceperii urmaririi penale pentru abuz in serviciu si impiedicarea drepturilor electorale fata de Titus Corlatean, in dosarul Diaspora.

Directia Nationala Anticoruptie a cerut Senatului Romaniei incuviintarea inceperii urmaririi penale pe numele lui Titus Corlatean, fost ministru al Afacerilor Externe, pentru fapte de abuz in serviciu si impiedicarea drepturilor electorale, pe care le-ar fi comis indeplinind functia ministeriala.

"In contextul organizarii alegerilor prezidentiale din anul 2014, in calitate de ministru al afacerilor externe, Corlatean Titus, prin incalcarea procedurilor legale si prin acte de dispozitie, a organizat discretionar sectiile de votare din strainatate, obtinand astfel un folos necuvenit pentru candidatul propus si sustinut de partidul din care facea si el parte. Folosul necuvenit pentru altul a constat in limitarea numarului de cetateni romani care si-au putut exercita dreptul de vot in strainatate", precizeaza DNA intr-un comunicat de presa.

Urmarea limitarii accesului la sectiile de votare din strainatate a avut drept consecinta cresterea procentajului total de voturi favorabile obtinute de candidatul sustinut de partidul din care facea parte, "in conditiile in care comportamentul electoral al cetatenilor romani din strainatate, in mare parte, era defavorabil candidatului respectiv", explica procurorii.

DNA sustine ca dreptul de vot cetatenilor romani care locuiesc in strainatate a fost vatamat atat prin impiedicarea exercitarii acestui drept, cat si prin ingreunarea foarte serioasa a exercitarii acestui drept, care a determinat pe multi dintre titularii dreptului la vot sa renunte la exercitarea acestuia.

Procurorii anticoruptie sustin ca ministrul de externe a vatamat si interesele Ministerului Afacerilor Externe, privind buna functionare a misiunilor diplomatice si a oficiilor consulare ale Romaniei in strainatate si indeplinirea de catre acestea, in conditii optime, a atributiilor legale privind apararea drepturilor cetatenilor romani. DNA sustine ca Titus Corlatean a nesocotit o parte dintre propunerile misiunilor diplomatice de organizare a unor sectii de votare in localitati in care s-ar fi putut asigura exercitarea dreptului la vot de catre un numar superior de persoane si ca ar fi organizat, fara vreo documentare ori justificare, sectii de votare in localitati care nu au fost propuse de catre misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei.

Catre Senatul Romaniei au fost trimise 19 volume din dosar, pentru a sustine cererea de incepere a urmaririi penale, precizeaza MEDIAFAX.

Conducerea Senatului a decis lunea trecuta ca senatorii sa aiba in acesta saptamana activitate exclusiv in teritoriu, presedintele acestui for, Calin Popescu Tariceanu, neexcluzand varianta ca acestia sa vina la Bucuresti abia dupa alegerile locale. El a mai spus ca, daca se va impune, va convoca o sedinta a Biroului Permanent. Intrebat daca senatorii vor mai veni la serviciu pana la alegerile locale, care vor avea loc la 5 iunie, Tariceanu a spus: "O sa vedem pe masura ce inaintam. Daca sunt chestiuni foarte urgente o sa convocam".



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Corlatean: Nu comentez solicitarea DNA, sunt surprins sa aflu din presa.


Ultima ora din Politica pe 9AM