Inchiderea in conditii optime a programelor operationale 2007-2013 si lansarea in cel mai scurt timp a apelurilor pe noua perioada de programare 2014-2020 sunt prioritatile noului ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, care a anuntat ca va propune si introducerea costurilor simplificate.

Prioritatile pe care le va urmari ministrul se axeaza pe doua directii principale: rezolvarea problemelor urgente, esentiala pe termen scurt, si eficientizarea unor proceduri, cu impact pe termen mediu si lung, informeaza ministerul Fondurilor Europene prin intermediul unui comunicat remis MEDIAFAX.

Problemele urgente pe care se va concentra activitatea ministerului se refera la inchiderea in conditii optime a programelor operationale 2007-2013 si lansarea in cel mai scurt timp a apelurilor pe noua perioada de programare 2014-2020.

Eficientizarea unor proceduri in abordarea si gestionarea fondurilor europene, vizata de ministrul Fondurilor Europene, va include mai multi pasi, primul fiind introducerea costurilor simplificate.

''Voi aplica principiul debirocratizarii si simplificarii procedurilor si in domeniul fondurilor europene, principiu pe care l-am abordat prin initiativele demarate la Cancelaria Prim-Ministrului. Vom introduce costuri simplificate pentru un numar cat mai mare de cheltuieli, astfel incat statul sa nu mai consume resurse pentru a controla hartii, ci sa se concentreze pe urmarirea impactului proiectelor. Fondurile europene sunt o sansa de modernizare pentru Romania si acest minister trebuie sa se concentreze pe modernizare, pe ce lasam in urma, nu pe verificatul de hartii. Propunem un parteneriat societatii si beneficiarilor: sa dezvoltam impreuna Romania. Sunt constient de intarzierile acumulate, promit oamenilor predictibilitate: vom discuta impreuna un calendar realist al lansarilor de ghiduri si ne vom tine de acel calendar'', a declarat ministrul Cristian Ghinea, potrivit sursei citate.

Totdata, el a anuntat ca in perioada imediat urmatoare va pune bazele unui mecanism de transparenta si monitorizare prin care societatea civila si mediul academic sa urmareasca fiecare proiect de dimensiune mare implementat de institutiile publice.

Noul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a depus miercuri dupa-amiaza juramantul la Palatul Cotroceni.

''Am avut o experienta nu neaparat nefericita, dar o experienta care ne-a aratat in perioada 2007-2013, ca anumite lucruri trebuie rezolvate foarte repede, alte trebuie gandite mult mai profund decat se vede la prima vedere. Eu cred ca toata lumea a invatat ceva din acea etapa bugetara si toti cei care stiu despre ce e vorba se asteapta sa ne apucam un pic mai repede de implementat proiectele pentru perioada bugetara in care ne aflam acum. O parte din munca care trebuia facuta s-a facut, insa lucrurile, dupa parerea mea, nu s-au miscat suficient de repede. Este mai mult decat evident ca aceeasi parere a avut-o si prim-ministrul, care a dorit sa aiba o echipa cu un suflu nou prin propunerea dumneavoastra'', i-a transmis Klaus Iohannis.

Citeste si:
Comună din România independentă energetic, facturi mai mici
Comună din România...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.