Guvernul a retras OUG privind salarizarea bugetarilor, a anuntat miercuri purtatorul de cuvant al Executivului, Dan Suciu, care a precizat ca scopul Guvernului este sa vina cu un proiect acceptat de partenerii sociali, in limitarile fiscal-bugetare pentru 2016-2017.

"Nu vom continua cu acest proiect de ordonanta de urgenta. (...) Scopul Guvernului este sa vina cu un proiect acceptat de partenerii sociali, este singurul nostru scop, in limitarile fiscal-bugetare pentru 2016-2017 pe care ni le permitem", a precizat Dan Suciu.

Purtatorul de cuvant al Guvernului a mai spus ca au fost intelese presiunile si interesul public pentru acest proiect de OUG, iar de joi vor fi reluate discutiile cu sindicalistii. "Am inteles ingrijorarile partenerilor sociali, vom discuta cu acestia incepand de maine", a spus Suciu, precizand ca vor fi cautate "solutii multumitoare" pentru acestia, dar in limia deficitului bugetar.

Suciu a mai declarat ca proiectul abandonat de Guvern nu ar fi dus la diminuarea salariului pentru nicio categorie de angajati din sistemul bugetar, scrie MEDIAFAX.

Negocierile de marti dintre sindicalisti si ministrul Muncii, Ana Costea, au esuat, oficialul guvernamental promitandu-le liderilor sindicali ca va retrage OUG. Ministrul a amenintat cu demisia in cazul in care nu se va tine cont de punctul ei de vedere.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.