Fostul presedinte Traian Basescu a declarat, vineri, la Constanta, ca administratiile locale ar trebui sa impuna in scoli ore de pregatire adaptate la economia locala, in conditiile in care invatamantul nu este armonizat cu realitatile pietei de munca.

Basescu a afirmat ca dreptul elevilor la educatie este, deocamdata, garantat doar in Constitutie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit fostului presedinte, numarul copiilor care abandoneaza scoala si al celor care o termina, dar nu isi gasesc apoi un loc de munca este in crestere, ceea ce inseamna ca invatamantul nu este armonizat cu realitatile pietii muncii.

"In Constitutie se vorbeste despre garantarea dreptului la Educatie. Deocamdata, este un drept garantat doar in Constitutie, iar in Romania creste numarul copiilor care abandoneaza scoala. Deocamdata, este un drept inscris in Constituitie, iar in Romania tot mai multi tineri care termina scoala medie sau facultati nu-si gasesc un loc pe piata fortei de munca. Asta inseamna ca avem un invatamant care nu este armoniazat cu realitatile pietei de munca”, a declarat Traian Basescu.

Aflat la Casa de Cultura din Constanta, unde a participat la lansarea candidatilor partidului la alegerile locale, presedintele PMP le-a amintit acestora ca scolile apartin administratiei locale, iar prin legea Educatiei, autoritatile locale pot impune 25 la suta din structura orelor de pregatire.

"Orele de pregatire ar trebui sa fie adaptate nevoilor economiei din fiecare judet, oras ori comuna. Este o prevedere legala pe care administratiile locale nu au utilizat-o pana acum, iar dreptul la educatie nu inseamna pur si simplu sa deschizi o usa de scoala, copilul sa intre in scoala, iar cand a terminat de inchis si deschis usa scolii cativa ani sa constate ca nu este pregatit pentru o meserie. De aceea cred ca, din acest punct de vedere, al respectarii dreptului la educatie, administratiile locale trebuie sa intre intr-un dialog puternic cu inspectoratele scolare si cu scolile si sa adapteze, atat cat este posibil, programa scolilor cu nevoile economice ale locului, pentru ca numai asa vor da o sansa tinerilor sa-si gaseasca un loc de munca dupa ce au terminat scoala. Altfel, acest drept este doar un drept inscris in Constitutie, dar nerespectat prin modul cum este creat mecanismul care da dreptul la educatie copiilor”, a afirmat Basescu.

Citeste si:
Protest la Ambasada Moldovei. Băsescu: „La Chişinău s-a produs...
PMP, protest la Ambasada...

In ceea ce priveste respectarea drepturilor din Constitutie, Traian Basescu a mentionat si dreptul la sanatate, spunand despre calitatea actului de sanatate ca este indoielnica in momentul de fata.

"Spitalele au fost transferate administratiilor locale, dar, in afara catorva mari spitale din Bucuresti, Iasi, Cluj si poate Timisoara, calitate actului medical este indoielnica. Iar sanatatea si dreptul la sanatate este, de asemenea, un drept constitutional”, a afirmat fostul presedinte.

Referitor la acest aspect, Basescu le-a spus delegatilor prezenti in sala si un banc: "Se duce la doctor un cetatean care a cazut si i s-a infipt un cui in cap. Dupa ce il vede, doctorul ii zice: Te costa 200 de euro, iti scot cuiul, te cos si in doua saptamani nu se mai cunoaste. Domnule doctor, dar nu am 200 de euro, spune cetateanul. Atunci, da-mi 100 de euro, iti scot cuiul, te dau cu tinctura de iod si in trei luni nu se mai cunoaste. Domnule doctor, dar eu nu am nici 100 de euro, dar am asigurare medicala. Ei, daca ai asigurare medicala atunci iti indoi cuiul”.

Basescu a adaugat ca atunci cand despre un sistem incep sa apara bancuri, inseamna ca "romanul incepe sa faca haz de necaz si asta-i un semnal de alarma”.

Citeste si:
Cîțu: „Ne așteptăm ca 2021 să fie un an dificil, nu la fel de...
Cîțu: „Ne așteptăm ca 2021 să...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.