Fostul ministru al Finantelor, Sebastian Vladescu, a ajuns luni dimineata la sediul DNA pentru a fi audiat in calitate de martor in dosarul in care deputatul PNL Ioan Oltean este acuzat ca ar fi intervenit la ANRP pentru despagubirea ilegala a omului de afaceri Mihai Rotaru de la care ar fi primit mita 600.000 de euro.
Ioan Oltean este acuzat de procurorii DNA ca a primit 600.000 de euro de la Mihai Rotaru, actionar la CS Universitatea Craiova, in incinta unei parohii, pentru a interveni in favoarea sa la ANRP. Parlamentarul ar fi intervenit la fostul presedinte al ANRP, Crinuta Dumitrean, astfel ca omul de afaceri Mihai Rotaru ar fi obtinut o despagubire de aproape 109 milioane de lei pentru un teren care, potrivit procurorilor, a fost supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei.
Din Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor din ANRP au facut parte, la momentul respectiv, Crinuta Dumitrean, care era presedintele institutiei, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Rodica Constantinovici, Lacramioara Alexandru, Marko Attila si Catalin Teodorescu, scrie MEDIAFAX.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro