Informatia a fost confirmata de presedintele Comisiei juridice, Catalin Boboc. "Au fost decizii favorabile in privinta acceptarii cererii, atat in cazul domnului senator Gabriel Oprea, cat si in cazul doamnei senator Tudor, adoptate cu majoritate de voturi", a anuntat liberalul dupa audierea celor doi senatori.
''Noi facem toate eforturile sa intocmim rapoartele in seara asta pentru ca ele au fost introduse pe ordinea de zi de maine'', a mai precizat senatorul PNL.
Cererea vizand incuviintarea urmaririi penale a lui Gabriel Oprea a trecut cu sase voturi ''pentru'' si cinci "impotriva", potrivit acelorasi surse din cadrul Comisiei.
In ceea ce o priveste pe Doina Tudor, in favoarea retinerii si arestarii sale s-au pronuntat noua senatori, existand un singur vot ''impotriva'' si o abtinere, scrie MEDIAFAX.
De asemenea, Boboc a mai spus ca PNL a votat favorabil pentru ambele cereri, "ca intotdeauna". "In privinta acestor solicitari, consideram ca locul in care se face justitie in Romania nu este acesta, justitia se face in instante, ca si in cazul acesta", a conchis el.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro