"Distinctia i-a fost oferita domnului Iohannis in semn de profunda gratitudine pentru contributia sa deosebita la dezvoltarea si consolidarea relatiilor de prietenie si colaborare dintre Romania si Republica Moldova si pentru sustinerea constanta a eforturilor de integrare europeana ale Republicii Moldova", se arata intr-un comunicat de presa al Presedintiei moldovene.
La ultima intrevedere dintre cei doi inalti demnitari, care a avut loc anul trecut, in iulie, la Suceava, seful statului roman, Klaus Iohannis, declara ca Romania este "marea sansa" a integrarii Republicii Moldova in Uniunea Europeana si va continua sa sprijine aspiratiile europene ale acestui stat.
Iohannis a atras insa atentia ca Republica Moldova trebuie sa faca eforturi sustinute privind procesul de reformare a statului, mai ales in ceea ce priveste sistemul judiciar si combaterea coruptiei.
Intalnirea dintre cei doi a fost urmata de o ceremonie de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa presedintelui moldovean, din partea Universitatii Stefan cel Mare din Suceava, scrie MEDIAFAX.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Soarele răsare din Vestul României: Județul Arad pregătește un nou parc...
Sursa: wall-street.ro