Proiectul de lege prevede ca este declarat primar candidatul care a intrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, iar daca niciunul dintre candidati nu a obtinut majoritatea voturilor sau in caz de balotaj intre mai multi cadidati se organizeaza al doilea tur de scrutin, la doua saptamani de la primul tur.
Comisia juridica a dat, la sfarsitul lunii noiembrie, aviz pozitiv, anunta atunci senatorul PNL Catalin Boboc, presedintele Comisiei juridice, care si-a exprimat speranta ca proiectul va fi adoptat in plenul Senatului. Proiectul de act normativ a fost insa retrimis la Comisia juridica pentru raport suplimentar.
Senatul este prima Camera sesizata, iar Camera Deputatilor este for decizional.
PNL a depus in septembrie la Parlament proiectul de lege privind alegerea primarilor in doua tururi de scrutin.
Alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin a fost aplicata pentru prima oara la scrutinul local din 2012, dupa ce PDL a modificat legea alegerilor locale. Pana atunci, primarii erau alesi in doua tururi de scrutin, scrie MEDIAFAX.
In sesiunea trecuta, Comisia de Cod electoral a adoptat legea alegerilor locale, mentinandu-se aceeasi procedura de alegere a primarilor intr-un singur tur de scrutin, in schimb, introducandu-se alegerea indirecta a presedintelui de consiliu judetean, de catre majoritatea din consiliu si nu prin vot direct.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Secretele meseriilor din România: meseria perfectă pentru orice iubitor de...
Sursa: start-up.ro
-
De ce nu e bine sa spui nume de lighioane (purici, șobolani, șerpi) în martie?
Sursa: garbo.ro
-
Lia Olguța Vasilescu o pune la punct pe mama premierului Ilie Bolojan:...
Sursa: kudika.ro