"Ne-am abtinut (la votarea modificarii aduse Regulamentului Camerei Deputatilor si al Senatului -n.r.) pentru ca am considerat ca modificarea facuta este interpretabila si ca sa fie clarificata am luat decizia sa sesizam la CCR hotararea Paralmentului privind Regulamentul, astfel incat, CCR sa ne spuna daca se respecta prevederile constitutionale, respectiv articolul nr. 77, alineatul 2, din Constitutie", a declarat liderul deputatilor liberali, Eugen Nicolaescu.
Eugen Nicolaescu a afirmat ca, in opinia sa, judecatorii Curtii Constitutionale vor oferi un raspuns favorabil solicitarii PNL, pentru ca nu trebuie sa existe dubiu in interpretarea Regulamentului fata de textul Constitutiei.
Plenul reunit al Parlamentului a aprobat, marti, o modificare a Regulamentului prin care alesii se vor putea pronunta, in cazul cererilor de reexaminare sau a deciziilor de neconstitutionalitate, doar pe articolele cu care au fost sesizati, fara a mai putea interveni si in alte aspecte ale legilor, scrie MEDIAFAX.
Noile reglementari obliga Parlamentul sa opereze modificari - in cazul deciziilor de neconstitutionalitate si a cererilor de reexaminare - doar pe articolele care au legatura cu obiectul sesizarii.
Plenul a modificat si articolul care stabileste modalitatea de votare, astfel incat o lege reexaminata va fi votata o singura data, impreuna cu raportul de modificare. Pana in acest moment, legile reexaminate erau votate de doua ori: o data pentru modificari, si odata in ansamblu.
Vechea forma a regulamentului permite, in teorie, ca o lege modificata in urma unei cereri de reexaminare sa fie ulterior respinsa de Parlament,desi acest lucru era interzis, potrivit Constitutiei.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
S-a deschis încă un mall în România: peste 100 de milioane de euro investiți...
Sursa: retail.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Ne plângem de prețurile locuințelor, dar România e țara cu cele mai...
Sursa: wall-street.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Finanțare de 31,4 milioane euro de la OTP Bank România pentru Nusco Imobiliara
Sursa: futurebanking.ro