Politica17 Noiembrie 201515:00

Lectura de 2 minute

Co-presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a spus marti, in plenul reunit, ca "tehnocratia ucide democratia" si ca ALDE nu sustine "guvernul prezidential, care va marca trecerea la un regim politic ce va excede principiile constitutionale”.

"Tehnocratia ucide democratia. Instalarea unui guvern prezidential va marca trecerea la un regim politic care goleste de continut democratia reprezentativa, la un regim politic ce va excede principiile constitutionale, care va pune in pericol drepturile si libertatile cetatenesti, valorile democratice si statul de drept, dar care, mai presus de toate, va tranforma Parlamentul intr-o forma fara fond", a spus Tariceanu in plenul reunit al celor doua camere.

Presedintele Parlamentului a mai spus ca refuzul partidelor de a-si asuma formarea Guvernului, in urma presiunii strazii, au permis presedintelui sa declanseze "o criza de regim, o criza artificiala, fara nicio premisa de ordin politic, economic sau social".

Tariceanu a mai spus ca a vazut in programul de guvernare propus luni de Ciolos ca isi asuma trei masuri guvernamentale care exced cadrul constitutional. "Nu stiu cum veti proceda si cum v-ati propus sa adoptati asemena masuri, impotriva Constitutiei", a mai spus Tariceanu.

"Persoana dumneavoastra, impreuna cu prestigiul de care va bucurati si pe care le-ati castigat pe merit este, poate fara voia si stiinta dumneavoastra, parte a unui plan elaborat in urma cu un an si care si-a propus sa inlature cu orice pret un guvern ales democratic si investit prin respectarea tuturor procedurilor parlamentare", a continuat co-presedintele ALDE.

Tariceanu a spus ca acest plan implica institutii ale statului si urmareste denigrarea Parlamentului, acapararea justitiei si anihilarea statului de drept.

"Scopul final si marturisit este, citez, «schimbarea de paradigma», altfel si mai precis spus, schimbarea regimului politic democratic", a aratat presedintele Senatului.

Citeste si:
Țara în care autoritățile plătesc cluburile de noapte pentru a se...
Țara în care autoritățile...

Tariceanu a mai spus, ironic, ca planul are doua componente - subordonarea justitiei, obiectiv indeplinit aproape in intregime si investirea Guvernului meu, el exprimandu-si speranta ca urmatorul pas al presedintelui Klaus Iohannis nu va fi "Parlamentul meu", scrie MEDIAFAX.

"Veti constata ca marja dumneavoastra de manevra este incorsetata si nu din cauza Parlamentului, ci a celor care vor pretinde sa va controleze si sa va dirijeze in permanenta", a mai spus Calin Popescu-Tariceanu.

Camera Deputatilor si Senatul s-au reunit marti in sedinta comuna pentru a acorda votul de incredere pentru Cabinetul Ciolos si programul de guvernare.

Citeste si:
Tăriceanu îi compară pe liberali cu cei din „Clanul Sicilienilor”
Tăriceanu îi compară pe...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.