Politica10 Octombrie 201516:02

Lectura de 3 minute

Fostul presedinte Traian Basescu a propus, vineri, la Colegiului National al PMP, ca Partidul Miscarea Populara sa se numeasca doar Miscarea Populara, afirmand ca in aceasta formatiune nu trebuie sa existe un singur curent de dreapta, adaugand ca PMP va trebui sa genereze solutii pentru Romania.

"Congresul din 24 octombrie, foarte important, trebuie sa fie un Congres de relansare a partidului, pe de-o parte, si care sa aiba si semnificatia lui in schimbarea denumirii, care mie nu imi place ca este PMP. Sigur, va consult si pe voi, cred ca Miscarea Populara este suficient, lasand electoratului posibilitatea sa opteze. Nu ar trebui sa avem un singur curent de dreapta", a declarat fostul presedinte Traian Basescu.

Traian Basescu a afirmat ca Romania nu trebuie guvernata in functie de doctrine, ci de prioritati, lucru care se intampla in majoritatea statelor europene. "Prioritatile nu prea tin cont de culoarea politica", a spus fostul presedinte, adaugand ca nicio doctrina nu poate spune ca nu ne sunt necesare autostrazi, ca nu trebuie modernizat sistemul de sanatate sau de educatie, ca "unirea cu Moldova nu este o prioritate si ca ea nu trebuie construita si sa avansam in directia aceasta".

"Trebuie sa acceptam ca in interiorul Miscarii Populare pot fi curente si mai la stanga si mai la dreapta, decat, spre exemplu, optiunea de dreapta pe care eu o afisez fara retinere", a subliniat Traian Basescu.

De asemenea, fostul sef de stat, recent inscris in PMP, a spus ca sistemul cotelor incurajeaza afluxul de migranti in Europa si ca "UE este intr-un moment de cumpana". "Cred ca UE este intr-un moment de cumpana. Suntem in anul 2015, dar care vor fi cotele in 2016, 2017. Cred ca abordarea cotelor este una falimentara care va duce la pierderea coeziunii UE", a sustinut el.

Citeste si:
Coloana oficială a lui Traian Băsescu, implicată într-un accident...
Coloana oficială a lui Traian...

Traian Basescu a mai spus ca Europa a fost lovita de doua evenimente care i-au afectat profund coeziunea, primul, criza economica si criza zonei euro si, al doilea, criza migrantilor, scrie MEDIAFAX. "Este imperios necesar ca Romania sa isi pregateasca pozitiile fata de transformarile UE, care in mod cert pot urma acestor crize", a mai spus fostul presedinte, care nu a exclus accentuarea crizei securitatii generate in UE din pricina situatiei din Ucraina si din Transnistria.

Traian Basescu a mai afimat ca, in perioada urmatoare, PMP va trebuie sa creeze si sa genereze "o dezbatere, dar si un punct de vedere legat de Europa", adaugand ca singura solutie pe care o are UE sa ramana unita este crearea Statelor Unite ale Europei, proiect care ar fi impidicat de lideri europeni care cer "mai multa Europa", dar spun nu intrarii Romaniei si Bulgariei in Schengen.

"Daca pe problema intrarii in spatiul Schengen avem o problema politica, in privinta intrarii in zona euro nu avem o problema economica, suntem o tara stabila, cu toate criteriile de la Maastricht indeplinite", a spus el.

Traian Basescu a adaugat ca preocuparile PMP nu vor fi legate doar de pregatirea alegerilor, ci partidul va trebui sa genereze idei si solutii pentru Romania. "Treaba noastra nu vor fi numai alegerile, esentiale, de astfel, pentru cresterea partidului, ci trebuie sa generam idei si solutii pentru Romania", a spus Traian Basescu.

Citeste si:
Carmen Dan: Ma astept sa se speculeze ca Romania nu e in Schengen...
Carmen Dan: Ma astept sa se...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.