"Dupa retinerea lui Sorin Oprescu, solutia potrivita azi – demisia. Iar solutia potrivita in viitor – o administratie noua, integra, liberala", a scris Gorghiu.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost retinut de DNA, sambata noapte, pentru luare de mita, dupa ce ar fi primit 25.000 de euro de la patru denuntatori. Primarul ar fi primit cei 25.000 de euro sambata de la seful unei institutii din primarie, care ar fi intermediat mita, scrie MEDIAFAX.
"In perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat si inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a infiintat in administratia locala din Municipiului Bucuresti un sistem prin care operatorii economici care doreau sa primeasca contracte din partea institutiilor publice aflate in subordinea Primarului trebuia sa remita o parte din profitul brut realizat din executia acelor contracte, cu titlul de mita, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucuresti", se arata in ordonanta de retinere a procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Secretele meseriilor din România: meseria perfectă pentru orice iubitor de...
Sursa: start-up.ro
-
6 zodii care încep o viață nouă în 2026
Sursa: kudika.ro
-
Legumele pe care gastroenterologii le recomandă pentru un intestin sănătos
Sursa: garbo.ro