Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat joi ca Romania este adepta politicii usilor deschise, politica de natura sa contribuie la intarirea securitatii si stabilitatii, si de aceea sustine aderarea Muntenegrului la NATO.

"Romania ramane un sustinator al politicii usilor deschise pentru ca noi consideram ca aceasta politica este de natura sa contribuie la intarirea securitatii si stabilitatii in spatiul euroatlantic. De aceea sustinem aderarea Muntenegrului la NATO printr-o decizie care, in mod ideal, trebuie sa fie luata la reuniunea ministeriala de externe", a spus Aurescu intr-o conferinta de presa comuna cu ministrul de Externe norvegian, Borge Brende.

"Am discutat aspecte care tin de cooperarea bilaterala, e foarte important sa continuam aceasta dinamica a contactelor la nivel politico-diplomatic, la nivel sectorial, e foarte important sa stimulam in continuare cooperarea economica si investitiile", a spus Aurescu.

Ministrul roman a specificat ca in cadrul discutiilor bilaterale au fost pe agenda mai multe subiecte, printre care dimensiunea de securitate in pregatirea summit-ului NATO de anul viitor, procesul de adaptare al Aliantei.

De asemenea, Bogdan Aurescu a evidentiat interesul Romaniei de consolidare a securitatii pe flancul estic, mai ales avand in vedere importanta pe care o are, din punct de vedere strategic, Marea Neagra, in actualul context regional de securitate. "Am discutat si despre pregatirea strategiei integrate a NATO pentru partenerii estici si sudici pe care am lansat-o la reuniunea ministerelor de la Antalia, din Turcia, din luna mai. Am discutat despre procesul de reflectie asupra importantei strategice a Marii Negre, dar si despre cum putem sa sprijinim procesul de aderare la Alianta pentru Muntenegru si pentru Georgia", a spus ministrul roman.

Cei doi ministri si-au manifestat ingrijorarea fata de escaladarea tensiunilor in estul Ucrainei, iar ministrul Aurescu a reiterat importanta implementrii acordurilor de la Minsk, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Metodele eficiente de securitate la care să apelezi pentru casa ta
Metodele eficiente de...

De asemena, cei doi ministri au discutat si despre Republica Moldova si au salutat formarea noului guvern de la Chisinau, care se sprijina pe o majoritate pro-europeana, a anuntat Aurescu. "Din punctul de vedere al Romaniei, dorim ca procesul de reforma in spirit european, in aplicarea acordului de asociere si de liber schimb sa continue si cred ca este importanta sustinerea oricarui partener care poate sa aduca o contributie in acest sens, inclusiv a Norvegiei", a declarat ministrul de Externe al Romaniei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.