Potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, seful statului a avut miercuri o intrevedere cu reprezentantii ExxonMobil si OMV Petrom, in contextul asocierii dintre cele doua companii in legatura cu explorarea si exploatarea resurselor de titei si gaze naturale din Marea Neagra, scrie MEDIAFAX.
In cadrul intrevederii au fost discutate perspectivele economice si de investitii ale asocierii ExxonMobil - OMV Petrom, precum si provocarile comerciale pe termen mediu si lung ale acestui proiect, mentioneaza sursa citata.
"Presedintele Klaus Iohannis a reiterat potentialul major al Romaniei in domeniul resurselor energetice, precum si interesul tarii noastre de a-si valorifica, in mod sustenabil si competitiv, avantajele de care dispune in domeniul energetic", se mai arata in comunicat.
"Reprezentantii celor doua companii au subliniat importanta stabilitatii si predictibilitatii in plan fiscal si legislativ, astfel incat investitiile majore, care au fost si vor fi efectuate in continuare in spatiile maritime ale Romaniei, sa beneficieze de o perspectiva clara pe termen mediu si lung", mentioneaza Administratia Prezidentiala.
In acelasi timp, au fost mentionate beneficiile mutuale ale explorarii si exploatarii resurselor din zona Marii Negre, cu precadere in contextul geopolitic si economic actual, conform sursei citate.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Cafeaua crește pulsul și tensiunea arterială: e adevărat? Ce arată dovezile...
Sursa: garbo.ro
-
Testul ochiului sacru: Alege un ochi și află schimbări te așteaptă în 2026
Sursa: kudika.ro